Flutur: Un partid la putere nu vrea să conducă prin oamenii opoziţiei

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 5 martie 2010

Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a declarat, ieri, că prin schimbarea preşedintelui social-democrat al Senatului, Mircea Geoană, se vor evita tergiversările la adoptarea unor legi, informează Agerpres.

În opinia lui Flutur, având în vedere că majoritatea parlamentară s-a schimbat, este normal ca puterea să deţină funcţiile de conducere.

Flutur consideră că atunci când eşti în opoziţie trebuie să faci opoziţie, precizând că Mircea Geoană a obţinut preşedinţia Senatului când PSD era în coaliţie cu PD-L.

"Dorinţa unui partid, când este la putere, este să conducă prin oamenii lui, nu prin cei ai opoziţiei", a încheiat vicepreşedintele PD-L.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb