FMI: Declinul preţului ţiţeiului încă nu a stimulat economia mondială

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 martie 2016

Beneficiile în urma declinului preţului ţiţeiului ar putea să nu se materializeze până când cererea nu se va redresa pe plan global şi băncile centrale din economiile avansate nu renunţă la ratele dobânzilor extrem de scăzute, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

În timp ce principalul motiv al declinului a fost creşterea livrărilor pe plan global, noul raport al FMI arată că, anul trecut, cererea pe plan intern a fost mai slabă decât s-a estimat în statele exportatoare de ţiţei, în timp ce importatorii de petrol, cum ar fi SUA şi Europa, au înregistrat o cerere în linie cu aşteptările analiştilor.

Deşi consumatorii beneficiază de pe urma preţului scăzut al combustibilului, inflaţia scăzută persistentă face mai dificilă sarcina băncilor centrale, conform FMI.

"Actualul mediu economic caracterizat prin preţul istoric scăzut al ţiţeiului ar putea aprinde o serie de probleme, inclusiv intrarea în incapacitate de plată, probleme care pot stimula turbulenţele deja existente pe pieţele financiare. Posibilitatea unor astfel de efecte negative arată cât de urgentă este sprijinirea cererii de comunitatea globală, împreună cu o serie de reforme structurale şi financiare specifice fiecărei ţări", se arată în raportul FMI.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb