FMI: Lansarea de obligaţiuni comune ale zonei euro este prematură fără supraveghere economică

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 septembrie 2011

Uniunea Europeană (UE) nu trebuie să ia în calcul lansarea de obligaţiuni comune ale zonei euro până nu dispune de un mecanism de supraveghere economică funcţional, iar situaţia din Grecia poate fi "controlată în totalitate", potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de Reuters. "Este o problemă care poate fi controlată complet dacă sunt luate măsurile corecte. Astfel, cred în continuare că este o propunere nebunească să ne gândim la dezmembrarea zonei euro", a spus Jorg Decressin, senior economist la FMI, într-o conferinţă de presă.

Europenii sunt angajaţi pentru a asigura funcţionarea zonei euro, iar în cea mai mare parte lucrurile merg destul de bine, ţările de la periferia zonei făcând ajustările fiscale necesare, a spus el. Programul privind Grecia se află în negocieri, iar Decressin nu a comentat dacă Fondul va aproba următoarea tranşă de ajutor financiar.

Întrebat ce alte măsuri ar putea întări zona euro, economistul şef al FMI, Olivier Blanchard, a declarat că este prea devreme pentru lansarea unor obligaţiuni comune ale zonei euro pentru a ajuta la susţinerea economiilor care trec prin programe de consolidare fiscală.

"Poziţia noastră este că ar fi prematură implementarea acestora înaintea unui sistem solid de supraveghere", a spus el, citat de Mediafax.

Totodată, dacă situaţia va continua să se deterioreze, Banca Centrală Europeană va fi nevoită să relaxeze politica monetară, a afirmat Decresson.

BCE a menţinut în septembrie dobânda de politică monetară la 1,5%. BCE a majorat dobânda cheie de două ori în acest an, în aprilie şi iulie, fiind prima bancă centrală importantă care a luat această măsură, după intensificarea crizei financiare.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“

Ziarul BURSA

01 iunie
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb