FMI vine în România în jurul datei de 10 ianuarie

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 19 decembrie 2012

• Discuţii cu Guvernul despre bugetul pe 2013

O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale va ajunge în România în jurul datei de 10 ianuarie, pentru a discuta cu Guvernul inclusiv despre proiectul de buget pe anul viitor, a declarat, ieri, premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.

Potrivit calendarului gândit de USL, proiectul de buget pentru anul viitor va fi prezentat în această săptămână şi va fi dezbătut de Parlament în luna ianuarie, după ce va fi discutat cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat, în luna septembrie, că bugetul pentru anul viitor va fi prezentat la 15 zile după instalarea noului guvern, derogarea faţă de termenul legal, 15 octombrie, fiind convenită cu cele trei instituţii financiare internaţionale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb