Fondurile de pensii private obligatorii au încasat contribuţii de 105 milioane lei pentru noiembrie

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 ianuarie 2010

Fondurile de pensii private obligatorii au încasat contribuţii de 105 milioane lei pentru noiembrie

Administratorii de fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II) au încasat contribuţii totale de 104,8 milioane lei (25,5 milioane euro), din care 101,7 milioane lei aferente lunii noiembrie, iar 3,05 milioane lei restanţe, potrivit datelor CNPAS, citate de NewsIn.

Aceasta este a 21-a lună în care se efectuează viramente în sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II), primele viramente fiind realizate pe 20 mai 2008.

ING, liderul pieţei, a încasat în total, în această lună, 40,44 milioane lei, Allianz-Ţiriac, al doilea jucător, a primit 24,39 milioane lei, în timp ce fondul administrat de Generali a încasat 8,5 milioane lei.

Activele nete administrate de fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la sfârşitul anului trecut la 2,38 miliarde lei (564 milioane euro) şi 4,56 milioane participanţi.

În acest an, nivelul contribuţiei pe pilonul II de pensii este de 2,5% din salariul brut, în loc de 3%, aşa cum prevedea calendarul iniţial.

Potrivit legii, începând cu 1 ianuarie a fiecărui an, după implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contribuţie la sistemul pensiilor private obligatorii urma să crească anual cu câte 0,5%, până la 6% din venitul brut al salariaţilor, într-un interval de opt ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb