Forte Partners, contract cu Unicredit Bank pentru finanţarea primei faze a proiectului The Bridge

Andrei Stan
Companii #Imobiliare / 18 octombrie 2016

• Finanţarea se ridică la 50 milioane euro

Dezvoltatorul imobiliar Forte Partners a semnat cu UniCredit Bank contractul pentru finanţarea dezvoltării primei faze a proiecului The Bridge, în valoare de 50 de milioane euro, potrivit unui comunicat al băncii, remis Redacţiei.

Parcul de afaceri The Bridge va fi ridicat pe Şoseaua Orhideelor, pe terenul fostei fabrici de pâine Spicul, în două faze. Termenul estimat de finalizare este septembrie 2017, iar antreprenoul general este compania Bog'Art.

"Semnarea contractului de finanţare confirmă valoarea proiectului şi încrederea de care acesta se bucură pe piaţa locală", a declarat Geo Mărgescu, CEO & Fondator, Forte Partners. Acesta a adăugat: "Avem 50% din prima fază închiriată şi suntem în discuţii avansate pentru restul clădirii, astfel încât ne vom atinge obiectivul de a avea la deschidere un grad de ocupare de 100%. Cât priveşte valoarea de piaţă a proiectului, aceasta a ajuns la 80 de milioane EUR pentru prima fază."

Gabriela Drăgulin, head of Real Estate Finance, UniCredit Bank, a precizat: "Ne bucurăm că putem fi alături de dezvoltator în demersul acestuia de a investi într-un spaţiu pe care îl considerăm cu potenţial pentru piaţa birourilor".

Dezvoltatorul Forte Partners a fost înfiinţat în 2014, iar în portofoliul companiei se regăsesc proiectele de birouri Ştefan cel Mare şi The Bridge, proiecte rezidentiale de lux, precum şi terenuri pentru proiecte viitoare în diverse zone ale Bucureştiului. Segmentele vizate sunt: office, rezidenţial premium si retail.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb