Forţele armate ucrainene au reuşit să recupereze aproape tot teritoriul pe care armata rusă îl cucerise în regiunea Dnipropetrovsk, a declarat şeful Comandamentului Operaţional al Statului Major General ucrainean, generalul Oleksandr Komarenko, într-un interviu publicat marţi de portalul RBK-Ukraine, informează Agerpres.
''Aproape tot teritoriul regiunii Dnipropetrovsk a fost eliberat. Trei sate mici rămân de eliberat, iar alte două trebuie curăţate (de soldaţii ruşi rămaşi acolo)'', a declarat generalul pentru publicaţia ucraineană.
Potrivit oficialului militar ucrainean, în operaţiunile care au permis expulzarea ruşilor din unele dintre satele pe care le controlau în Dnipropetrovsk, Ucraina a recuperat un total de peste 400 de kilometri pătraţi.
Preşedintele ţării, Volodimir Zelenski, a anunţat recent recucerirea de către trupele sale a aceleiaşi zone de teritoriu de-a lungul liniei frontului Oleksandrivka din sud-estul Ucrainei şi unde se situează partea din regiunea Dnipropetrovsk unde au loc lupte.
Potrivit informaţiilor transmise în această lună de armata ucraineană, Ucraina a câştigat în februarie 2026 mai mult teritoriu decât a pierdut, lucru care nu se mai întâmplase din vara anului 2024, când forţele Kievului au lansat o operaţiune transfrontalieră în regiunea Kursk din Rusia, unde au ajuns să controleze peste 1.000 de kilometri pătraţi.
Anul trecut, Rusia a ocupat mai multe oraşe din regiunea Dnipropetrovsk, la graniţa cu regiunile estice şi sudice Doneţk şi, respectiv, Zaporojie, unde forţele Kremlinului controlează aproximativ două treimi din teritoriu.


















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2026, 14:03)
Kirillo Budanov directorul general al Serviciului de Contrainformatii al Ucrainei a declarat in parlament: "Ucraina ca tara va inceta sa mai existe, daca nu incepe tratativele de pace cu Rusia."
slava doar ukri cu toaletele din aur
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2026, 14:52)
Pana una alta.... citeste articolul - evident dupa ce incasezi rublele.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2026, 18:55)
El își ia informațiile de pe tik tok și paritatea rublei, de pe Russia today.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 08:51)
Nu se mai numeste rubla, se numeste rabla... :)
Putin a trecut Ruzzia la economia bazata pe troc ca-n comuna primitiva.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 08:53)
Ce ghinion cu betivul de Boris Eltin ca le-a adus ”democratia” putinista la rusi.
Din atatia oameni capabili si echilibrati, pentru ca Rusia are si oameni adevarati, l-a ales pe prostul si frustratul asta de Putin ca sa-i duca pe toti la groapa de gunoi a istoriei. Mare pacat!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 09:36)
BUDUNOV, dupa uni RETARDATI care mazgalesc pe acest SITE, este un SPION RUS, care dupa acesti nenorociti de mazgalitori isi tradeaza tara. Bai RETARZILOR, BUDUNOV este cel mai in masura DEMNITAR Ukrainian sa cunoasca situatia reala a frontului. Daca este PUTINIST de ce nu a fost DEMIS de catre SALTIMBANCUL care conduce Ukraina.? Azi, urmeaza sa soseaca in Romania si STAPANUL de facto al Romaniei, adica ZELENSKI. Lasat singur in fata rusilor, fara banii si armamentul de la americani si mintit de catre PLEAVA EUROPEANA care decat il minte, acesta, afland ca TRADATORII NICUSOR si BOLOJAN vor sa adopte BUGETUL, a venit in Romania, sa le spuna TRADATORILOR ca daca nu ii vor trimite urgent cateva miliarde de euro, el, va trimite armata Ukrainiana nu numai peste ORBAN al Ungariei, dar va face acelasi lucru si cu cei care conduc azi Romania. Deja Nicusor si Bolojan au intrat in FIBRILATII, si si-au facut mari stocuri de PAMPERSI. Romanii, dai dracu, sa sufere daca nu vor sa fim cuceriti de rusi. Noul URSS de la BRUXELLES, le-a transmis deja lui Nicusor si Bolojan, sa se conformeze daca doresc sa mai ramana in functii. SLAVA UKRAINA.!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 11:24)
Greu sagasesc ceva scris corect de tine. Gradul de cultura da pe-afara.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2026, 16:12)
Ukraina este pe cale sa piarda razboiul si ei castiga teren in presa… Minciuni ukrainene..
2.1. Nu știi ce vorbești. (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2026, 18:32)
Ucrainienii mor de-a valma, civili, copii, spitale căldură curent distruse - si tu te iei de ei fără sa vezi.
Tu nu ești om ?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2026, 18:56)
Nu ii pasa lui, nu are minte…
Școala îl sperie, trăiește pe tik tok.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2026, 21:45)
Profesorul american John Mearsheimer despre conflictul
din Ucraina; USA si UE au construit un bastion militar fortificat, la hotarul Rusiei, prin regimul Zelenski, instaurat cu
5 miliarde $,conform declaratiei D-nei Nuland in fata
comisiei de securitate a Senatului american,
asta este cauza reala a conflictului din Ucraina.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 11:25)
Asa, si? E o tara suverana, poate sa construiasca ce "bastion" vrea la ea acasa. Nu invadeaza pe nimeni. Ciolovecii au voie sa invadeze peste tot, asa-i?