Flota britanică a interceptat corveta rusească „Stoiki” şi petrolierul „Elnia” în timp ce acestea navigau de-a lungul coastei Regatului Unit, a informat Ministerul Apărării, potrivit AP de la care transmitem cele ce urmează.
Ministerul Apărării britanic a precizat că nava de patrulare HMS Severn a urmărit timp de două săptămâni deplasarea celor două nave ruseşti prin strâmtoarea Dover şi mai departe spre vest. Ulterior, monitorizarea a fost preluată de un aliat NATO nenumit în largul coastelor Bretaniei, iar HMS Severn a continuat supravegherea de la distanţă. Operaţiunea face parte din cooperarea regulată cu Alianţa Nord-Atlantică, iar ora exactă a interceptării nu a fost comunicată.
Anterior, Marea Britanie a trimis în Islanda trei avioane de supraveghere P-8 Poseidon de ultimă generaţie, ca parte a unei misiuni NATO de monitorizare a navelor şi submarinelor ruseşti în Atlanticul de Nord şi Arctica. Datele Ministerului Apărării arată că, în ultimii doi ani, numărul navelor ruseşti care se apropie de apele britanice a crescut cu 30%.
Autorităţile britanice au raportat anterior apariţia repetată a navei oceanografice ruseşti „Yantar” în apropierea apelor teritoriale ale Regatului Unit. Experţii occidentali consideră că „Yantar” este o navă de recunoaştere capabilă să folosească aparate subacvatice. Nava a fost observată în largul coastelor britanice în noiembrie 2024 şi ianuarie 2025. Săptămâna trecută, ministrul britanic al Apărării, John Healy, a declarat că echipajele P-8 Poseidon au fost orbitate cu lasere de „Yantar”, după care aviaţia de patrulare a supravegheat nava. Healy a calificat activitatea „Yantar” drept o potenţială ameninţare şi a afirmat că Londra este pregătită să reacţioneze la orice acţiuni ale Rusiei.
Ambasada Rusiei la Londra a respins acuzaţiile, susţinând că Marea Britanie „alimentează isteria militaristă”. Diplomaţii ruşi au declarat că Moscova nu are interes în comunicaţiile submarine britanice şi că acuzaţiile privind o posibilă ameninţare sunt nefondate, îndemnând Londra să evite măsurile pripite, care ar putea afecta securitatea europeană şi creşte riscul incidentelor.





























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2025, 16:06)
Si eu am observat pisica vecinului linga gardul meu,
am si alertat soacra, ca sa aparam curtea noastra privata.