Fostul hypermarket PIC Piteşti, vândut către investitori români

V.B.
Companii #Imobiliare / 7 aprilie 2014

Fostul hypermarket PIC Piteşti, vândut către investitori români

PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services (PwC), lichidatorul Pic SA, a finalizat vânzarea hypermaketului Pic din Piteşti unor investitori români, unitatea comercială fiind, în prezent, închiriată societăţii Succes Nic Com, care o administrează.

În decembrie, alt hypermarket din patrimoniul Pic, cel din Oradea, a fost vândut unei societăţi din grupul maltez Alf Mizzi & sons Ltd.

Cristian Răvăşilă, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Restructurare a Afacerii, PwC România, a declarat: "În momentul de faţă, suntem în procedură de vânzare şi pentru celelalte trei hypermarketuri rămase în patrimoniul Pic. Există interes atât din partea unor importanţi oameni de afaceri locali, cât şi din partea unor firme internaţionale care nu sunt încă prezente pe piaţa românească, dar nu am ajuns încă la o înţelegere acceptabilă din punct de vedere financiar. Suntem însă încrezători că în curând vom realiza noi tranzacţii pe acest proiect".

Pic SA a intrat în procedură de faliment în anul 2012 şi mai deţine încă trei hypermarketuri: în Brăila, Călăraşi şi Craiova.

PwC este o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 184 mii specialişti în audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2346
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5815
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6771
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1309
Gram de aur (XAU)Gram de aur608.4601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb