FPTR cere reluarea circulaţiei feroviare Constanţa-Mangalia înainte de 1 mai

A.G.
Comunicate de presă / 30 martie, 18:27

FPTR cere reluarea circulaţiei feroviare Constanţa-Mangalia înainte de 1 mai

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii să dispună de urgenţă reluarea circulaţiei feroviare pe relaţia Constanţa-Mangalia înainte de 1 mai 2026, potrivit unei adrese transmise instituţiei în atenţia ministrului Ciprian-Constantin Şerban. Documentul vizează impactul întârzierii lucrărilor feroviare asupra debutului sezonului estival şi asupra activităţii turistice din sudul litoralului.

„Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc - FPTR, organizaţie patronală reprezentativă la nivelul sectorului de negociere colectivă turism, hoteluri şi restaurante, membra CAIR - vă adresează prezenta solicitare şi vă cere să dispuneţi de urgenţă măsurile necesare pentru reluarea circulaţiei feroviare pe relaţia Constanţa-Mangalia înainte de deschiderea sezonului estival, respectiv până la data de 1 mai 2026.

Potrivit informaţiilor publice recente, lucrările de modernizare la Halta Neptun h.c. şi Halta Costineşti Tabără au depăşit termenul iniţial menţionat public ca fiind 06.01.2026 şi au fost prelungite până la 31.05.2026, fiind invocate condiţiile meteo şi situaţii neprevăzute pe şantier.

Totodată, în ceea ce priveşte Gara Mangalia, este indicat public faptul că nu a fost încă identificată o sursă de finanţare pentru demararea lucrărilor.

În plan operaţional, suspendarea circulaţiei trenurilor de călători pe relaţia Constanţa-Mangalia şi înlocuirea cu autobuze a fost comunicată oficial pentru intervalul 01.10.2025-02.02.2026. În plus, interfeţele oficiale de informare şi cumpărare a biletelor indică, în practică, un regim de transfer cu autobuzul pe relaţia Constanţa-Mangalia şi retur până la 31.05.2026, ceea ce prelungeşte efectele negative exact în debutul sezonului estival.

În numele operatorilor economici din turism din sudul litoralului, solicităm adoptarea de urgenţă a unei decizii operative şi publicarea unui plan clar, cu termene ferme, care să prevadă:

- reluarea serviciului feroviar Constanţa-Mangalia înainte de 1 mai 2026, chiar şi în condiţiile în care nu toate punctele de oprire pot fi utilizate imediat, minimul operaţional fiind asigurarea opririi la Mangalia;

- publicarea şi stabilizarea mersului trenurilor cu suficient timp înainte pentru punerea în vânzare a biletelor, în condiţiile comerciale standard aplicabile traficului intern;

- limitarea înlocuirii rutiere la navete scurte către punctele de oprire afectate, iar nu menţinerea unei substituţii complete pe întreg tronsonul.

Mangalia este municipiu şi reprezintă polul administrativ al sudului litoralului, având în componenţă 7 staţiuni turistice de interes naţional: Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Cap Aurora şi Mangalia.

Pentru municipiu şi pentru întreaga Rivieră Sud, funcţionarea legăturii feroviare cu Constanţa şi cu Bucureştiul are o importanţă economică şi socială directă, în special în debutul sezonului estival.

Menţionăm că, la iniţiativa FPTR, se derulează anual programul social, subvenţionat integral de mediul privat, „Litoralul pentru toţi”. În cadrul acestui program, un număr semnificativ de turişti cu venituri mici şi mijlocii pot accesa litoralul românesc în perioadele 01.05-10.06.2026 şi 20.08-30.09.2026.

În lipsa unui punct de oprire funcţional sau a unor condiţii provizorii de oprire în siguranţă la staţiile aflate în şantier, presiunea operaţională se transferă asupra înlocuirii rutiere, cu efecte directe asupra confortului, predictibilităţii călătoriei şi capacităţii de absorbţie a fluxurilor turistice, mai ales în zilele cu trafic ridicat.

Domnule Ministru, Comitetul director al FPTR vă solicită să dispuneţi de îndată specialiştilor din subordine identificarea şi aplicarea unei soluţii operative pentru minimizarea blocajelor şi menţinerea standardelor de siguranţă înainte de 1 mai 2026.

Solicităm, de asemenea:

- clarificarea oficială a scenariului de operare pentru luna mai 2026 - tren, regim mixt sau transfer rutier - precum şi a datei de la care se reia efectiv circulaţia feroviară;

- limitarea soluţiei rutiere, în ipoteza în care anumite opriri rămân temporar indisponibile din cauza şantierelor, la navete scurte între cea mai apropiată staţie feroviară funcţională şi staţiunile sau punctele de oprire afectate.

Lipsa predictibilităţii în publicarea mersului trenurilor şi în punerea în vânzare, în avans, a biletelor reduce direct capacitatea operatorilor privaţi de a construi pachete turistice, de a planifica resursa umană şi de a pregăti în condiţii normale debutul sezonului de la 1 mai.

Având în vedere că o pondere semnificativă a turiştilor care aleg Riviera Sud utilizează transportul feroviar, vă solicităm să dispuneţi măsurile necesare în regim de urgenţă. ”

Solicitarea este formulată în numele Comitetului director al FPTR şi poartă semnăturile preşedintelui Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintelui Nicolae Bucovală şi vicepreşedintelui Nicolae Istrate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4354
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5483
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8719
Gram de aur (XAU)Gram de aur646.3493

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb