Franţa susţine că planul său de relansare economică este cu patru luni înaintea Europei

F. A.
Internaţional / 18 mai 2009

Franţa se află cu patru luni în faţa altor ţări europene în privinţa planului de relansare economică, potrivit ministrului francez Patrick Devedjian, desemnat să coordoneze implementarea pachetului de stimulare a economiei în valoare de 26 de miliarde euro (circa 35 miliarde dolari), citat de "Financial Times", preluat de Reuters.

"În privinţa planului de relansare economică, suntem cu patru luni în faţa altor ţări din Europa", a declarat Devedjian.

"Ştiu acest lucru deoarece l-am discutat cu alţi miniştri europeni. Aceştia mi-au vorbit despre problemele cu care se confruntă. Ei sunt în urmă deoarece nu se pot mobiliza suficient de repede", a afirmat sursa citată. În schimb, Franţa a reuşit să accelereze acest proces deoarece sistemul său centralizat a permis guvernului să mobilizeze mult mai repede resursele, a menţionat ministrul francez.

Acesta s-a referit în mod special la Marea Britanie, care s-a concentrat mai degrabă pe consum, decât pe investiţii, în ceea ce priveşte planul de relansare economică. "Dacă ne uităm la încercarea de a impulsiona consumul în Marea Britanie - reducerea TVA - aceasta nu a dat rezultate până acum", a declarat Devedjian, care i-a transmis şi un sfat premierului britanic Gordon Brown: "Investiţii. Mai multe investiţii".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb