Frunda: Şedinţa Parlamentului European a făcut bine ţării

Ziarul BURSA #Politică / 14 septembrie 2012

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda consideră că dezbaterea PE privind situaţia din România "a făcut bine ţării, ca entitate politică", iar "balonul s-a dezumflat", întrucât oamenii au înţeles că în România nu există o criză, ci "o luptă politică în care ambele părţi şi-au depăşit, uneori, competenţele". Frunda Gyorgy a declarat, ieri, că şedinţa Parlamentului European "a purtat amprenta grupurilor politice din care provin vorbitorii, ceea ce e normal", însă au fost şi declaraţii "absolut deplasate" sau "partizane", precum cele ale europarlamentarilor Monica Macovei şi Corneliu Vadim Tudor. "Important e ca în concluziile care se decantează să existe elemente obiective - şi de apărare şi de critică a Guvernului -, dar să fie elementele obiective, referitoare la respectarea convenţiilor europene, a principiilor democraţiei, a principiilor statului de drept. Unele mi s-au părut absolut deplasate, altele au fost prea partizane - Monica Macovei uită că s-a terminat războiul şi încă luptă în pădure, e partizan, Vadim Tudor nu are ce spune", a spus Frunda, citat de Mediafax.

Acesta a adăugat că, pe de altă parte, criticile liberalilor şi socialiştilor la adresa comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, au fost justificate.

"Concluziile trase şi criticile făcute de liberali şi socialişti la adresa doamnei Reding erau justificate. Atunci când discuţi despre o ţară, cu toate că ai în vedere că la guvern sau preşedintele ţării este membru al Partidului Popular European (PPE), trebuie să ai obiectivitatea celui care este chemat să facă analiza situaţiei din România. Eu cred că sunt corecte concluziile, eu cred că în România există un stat de drept, chiar dacă sunt scurtcircuite în aplicarea acestuia sau dacă există atacuri sau răniri, există încălcări ale statului de drept, ale principiilor. Dar, în general, putem vorbi despre un stat de drept", a spus Frunda.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8521
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.8475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb