Funcţionarii publici ameninţă cu greva generală

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 3 februarie 2009

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a anunţat, ieri, printr-un comunicat, că şi-a definitivat calendarul acţiunilor de proteste din pricina nemulţumirilor legate de salarizare şi a incertitudinii privind păstrarea locurilor de muncă.

Conform calendarului stabilit, în data de 16 februarie sindicaliştii vor organiza un miting de protest în faţa Guvernului, urmând ca, în data de 20 februarie să între, timp de două ore, în grevă de avertisment.

SNFP a stabilit data de 27 februarie termenul la care va decreta grevă generală.

Preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, a precizat, prin intermediul comunicatului citat, că organizaţia sa va sesiza şi Avocatul Poporului pentru apărarea drepturilor salariale şi a libertăţilor angajaţilor - dreptul la muncă prin eliminarea incompatibităţilor.

Printre revendicări, reprezentanţii SNFP au precizat că solicită plata orelor suplimentare, plata sporurilor şi salarizarea conform statului funcţionarilor publice.

SNFP mai solicită şi demararea negocierilor privind încheierea acordului şi contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, respectiv a administraţiei publice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb