Fundaţia Alexandrion a avut deosebita onoare de a organiza un eveniment special dedicat Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, o personalitate universală şi lider spiritual al peste 300 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, conform unui comunicat transmis redacţiei.
În anul 2024, Fundaţia, împreună cu regretatul Doctor Nawaf Salameh, fondatorul său, i-a decernat Sanctităţii Sale Bartolomeu I Premiul Special pentru Excelenţă în Promovarea Păcii şi a Dialogului, în cadrul Galei „Constantin Brâncoveanu”, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale excepţionale la întărirea legăturilor dintre oameni, naţiuni şi confesiuni. Evenimentul din acest an a fost organizat în mod special pentru a-i înmâna Sanctităţii Sale distincţia, într-un cadru solemn, plin de reverenţă şi semnificaţie spirituală.
La ceremonie au fost prezenţi ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti şi ai Eparhiei Armene din România, diplomaţi, reprezentanţi ai mediului academic şi cultural, precum şi prieteni ai Fundaţiei Alexandrion, reuniţi pentru a aduce un omagiu unei personalităţi emblematice, recunoscută pentru devotamentul său faţă de unitatea Ortodoxiei, pentru promovarea dialogului interconfesional şi intercultural, precum şi pentru angajamentul său constant faţă de protejarea mediului şi a creaţiei divine.
Cunoscut pe plan mondial ca un promotor al păcii, al dialogului interreligios şi al drepturilor omului, Patriarhul Ecumenic este adesea numit „Patriarhul Verde”, datorită iniţiativelor sale vizionare privind protejarea mediului şi promovarea armoniei dintre om şi natură.
Mesajul Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic
„Noi înşine am fost binecuvântaţi să gustăm din roadele bogate ale lucrării Fundaţiei Alexandrion, primind Premiul Special pentru Excelenţă în Promovarea Păcii şi a Dialogului, în cadrul Galei „Constantin Brâncoveanu” din anul 2024. Ne-am întors în România într-un pelerinaj al rugăciunii, pentru a persevera în misiunea noastră continuă de a promova pacea, dialogul interreligios şi căutarea spiritului universal care sălăşluieşte în fiecare fiinţă umană şi care aspiră către Dumnezeu.
Patriarhia Ecumenică, instituţie transnaţională şi pur spirituală, îşi trage puterea din forţa iubirii, nu din iubirea de putere. Suntem neclintiţi în credinţa noastră că adevărata pace nu poate fi atinsă prin mijloace lumeşti, ci prin Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. (...)
Fundaţia Alexandrion face paşi importanţi pe acest drum al recunoaşterii interdependenţei noastre şi al sinergiei care uneşte familia noastră globală. Ca Patriarh Ecumenic, binecuvântăm eforturile dumneavoastră şi vă mulţumim pentru lucrarea pe care o înfăptuiţi.”
Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei, Mitropolit Onorific şi Exarh Patriarhal, a onorat evenimentul prin prezenţa sa, transmiţând mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, este o personalitate marcantă a lumii ortodoxe, recunoscută pentru devotamentul său profund faţă de valorile credinţei creştine şi pentru angajamentul său neobosit în promovarea dialogului intercreştin şi interreligios. Prin lucrarea sa pastoral-misionară, Sanctitatea Sa a contribuit în mod esenţial la deschiderea Ortodoxiei către societatea contemporană, într-un spirit de respect reciproc şi înţelegere profundă. Într-o lume marcată de multiple crize sociale, politice şi economice, mesajul de unitate, responsabilitate şi iubire faţă de aproapele, pe care Sanctitatea Sa îl propovăduieşte neîncetat, rămâne o sursă de inspiraţie şi de speranţă pentru toţi creştinii. De aceea, dorim să mulţumim şi să felicităm Fundaţia Alexandrion pentru organizarea acestui eveniment dedicat Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I.”
Înainte de a-i înmâna distincţia Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, Antonio Salameh, Chairman Alexandrion Group şi al Fundaţiei Alexandrion, a declarat:
„Sanctitatea Voastră, acest premiu ar fi trebuit, în mod firesc, să vă fie înmânat de către regretatul meu tată, Dr. Nawaf Salameh, fondatorul Fundaţiei Alexandrion. Vă rog să-mi permiteţi să vi-l ofer astăzi, în numele său, cu smerenie, respect şi profundă onoare. Este o seară încărcată de emoţie pentru mine - primul eveniment fără tatăl meu de când a trecut la Domnul - dar, în acelaşi timp, una plină de mândrie. Ştiu că pentru el era un vis să vă aibă aici, printre noi, şi nu voi uita niciodată momentul întâlnirii cu Sanctitatea Voastră. Astfel de momente ne reamintesc că nu suntem doar o companie care oferă produse, ci o familie care promovează valori, credinţă şi România. Iar acum, am misiunea de a duce aceste valori mai departe, la nivel global.”
Excelenţa Sa, Domnul Mircea Abrudean, Preşedintele Senatului României, a participat de asemenea la eveniment şi a transmis un mesaj publicului.
„Prezenţa Sanctităţii Voastre în România, în momentul de desăvârşire a Catedralei Mântuirii Neamului, este un semn al unităţii Ortodoxiei şi o chemare la pace, solidaritate şi la sfinţenie.
Sunteţi o figură tutelară pentru întreaga Ortodoxie care veghează la unitatea şi buna rânduială a Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Lumea vă cunoaşte şi vă preţuieşte pentru eforturile neobosite de dialog ecumenic şi interreligios.”




















































Opinia Cititorului