FUNERALIILE REGINEI ELISABETA A II-AOmagiile populaţiei se apropie de sfârşit, sosesc liderii străini

V.G.
Internaţional / 18 septembrie

Omagiile populaţiei se apropie de sfârşit, sosesc liderii străini

Actualizare Custodele Coroanei şi Principele Radu participă la recepţia oferită de Regele Charles al III-lea, la Palatul Buckingham

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi ASR Principele Consort participă, astăzi, la Palatul Buckingham, la recepţia de Stat, oferită de Regele Charles al III-lea şi de Majestatea Sa Regina Consort, informează Familia Regală a României... Citeşte mai mult...

---

Defilarea populară se apropie de final, delegaţiile oficiale se adună: publicului mai are doar câteva ore la dispoziţie astăzi pentru a se reculege lângă sicriul Reginei Elisabeta a II-a, înainte de funeraliile de stat, mâine, în prezenţa unor lideri din întreaga lume, comentează AFP, potrivit Agerpres.

Ajuns la Londra ieri seara împreună cu soţia sa, Jill, preşedintele american, Joe Biden, se va alătura şefilor de stat străini, printre care francezul Emmanuel Macron, reuniţi de Charles al III-lea astăzi la finalul zilei, la prima mare recepţie diplomatică al noului suveran în vârstă de 73 de ani.

Aceştia se vor regăsi mâine dimineaţă printre cei 2.000 de invitaţiei ai Abaţiei Westminster, unde Elisabeta a II-a a fost încoronată în 1953, pentru punctul culminant al omagiilor aduse cu o emoţie imensă de la moartea, la 8 septembrie, a monarhului cu o popularitate planetară.

Publicul va mai avea acces până la orele 06.30 (05.30 GMT) în acea zi pentru a se reculege în Westminster Hall, cea mai veche sală din Parlamentul britanic, în faţa sicriului celei care a traversat epocile cu acelaşi simţ al datoriei.

Dar având în vedere timpul considerabil de aşteptare pentru a defila prin faţa sicriului - 17 ore anunţate sâmbătă seară -, coada ar trebui să fie închisă de la sfârşitul zilei pentru noii sosiţi.

La orele 20.00, (19.00 GMT), Regatul Unit se va opri pentru un "moment de reflecţie" în memoria suveranei cu o longevitate fără precedent în istoria sa.

În timp ce sute de mii de oameni au trecut prin faţa catafalcului reginei, un singur incident a fost raportat: un bărbat a fost acuzat de tulburarea ordinii publice după ce a părăsit coada şi s-a apropiat de sicriu vineri, a anunţat Metropolitan police într-un comunicat sâmbătă seară.

Ieri, regele Charles şi fiul său prinţul William şi-au oferit o baie de mulţime surpriză lângă Podul Lambeth.

Noul suveran, mult mai puţin popular decât era mama sa, a schimbat câteva cuvinte şi a dat mâna cu mulţimea, aşa cum a făcut în mai multe rânduri în cursul turneului său din această săptămână prin cele patru naţiuni ale Regatului Unit, de la Belfast la Cardiff.

În prezent prinţ de Wales, William, 40 de ani, a participat sâmbătă alături de fratele său Harry, cu care are o relaţie notoriu dificilă, la un priveghi în jurul sicriului, împreună cu ceilalţi şase nepoţi ai reginei.

Cei doi fraţi erau amândoi îmbrăcaţi în uniformă militară, o ţinută pe care Harry nu a mai purtat-o de la retragerea sa zgomotoasă din monarhie, în timp ce publicul a continuat să defileze de o parte şi de alta a sicriului. Vineri, cei patru copii ai reginei au participat la un priveghi similar.

Ca pentru a măsura şi, în acelaşi timp, a întreţine legătura dintre britanici şi familia regală, copiii şi nepoţii reginei atât de iubite de britanici şi-au înmulţit întâlnirile cu publicul în ultimele zile, în timp ce perioada de doliu bate orice alte ştiri din Marea Britanie.

Ieri la primele ore ale după-amiezii, prinţul Edward şi soţia sa, Sophie, au salutat mulţimea adunată lângă Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a Elisabetei a II-a în cei peste 70 de ani de domnie, până la moartea sa la 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoţia.

Într-un mesaj video înregistrat care va fi difuzat duminică la BBC, regina consoartă Camilla a adus un omagiu suveranei, "care a făcut parte din viaţa noastră din totdeauna", şi a insistat asupra dificultăţilor pe care Elisabeta a II-a, "femeie solitară", le-a întâmpinat într-o lume de şefi de stat şi de guvern predominant masculină.

Organizarea funeraliilor de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, premierul decedat în 1965, reprezintă o provocare fără precedent pentru poliţia londoneză. "Cea mai mare operaţiune" efectuată vreodată de poliţia Londrei, a subliniat primarul capitalei, Sadiq Khan, cu ocazia vizitei lui Charles şi William la un centru de comandă sâmbătă.

În culise, repetiţiile sunt în plină desfăşurare, şi, în vecinătatea Westminster Hall, cei mai înflăcăraţi şi-au instalat deja tabăra pentru a-şi asigura locul în primele rânduri.

După o ultimă procesiune, Elisabeta a II-a va fi înmormântată în privat, luni, în Capela St. George din Castelul Windsor, la vest de Londra, alături de tatăl ei, regele George al VI-lea, şi de soţul ei, prinţul Filip.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Nu inteleg de ce procesiunea la un cosciug inchis e subiect de presa internationala.

    Cum spuneam.. nu ajuta cu absolut nimic sufletul mortului.

    Pomana pentru saraci e prevazuta clar in Biblie si are efecte inzecite, fata de inchinatul la moaste.  

    1. nu e pentru mort, e pentru cel ce-si arata respectul....

    China Pretul caselor Noi se duce in cap din toamna 2019... si se duce si se duce... ca rata procentuala de la 11 la -1,5 in momentul acestui coment....

    Deci a intrat oficial pe negativ!!! 

    S c cret 

    1. Foarte educativ. Si cum impacteaza piata chiriilor in Tandarei?

    Cumparatorii de case din China (chinezii) nu mai platesc ratele ipotecile speculative la proiecte nefinalizate!!!

    Se intampla in peste 100 de orase si 320 de "dezvoltari / proiecte mari imobiliare" din China acest fenomen!!! -presa tace pe la noi! 

    Bancile din China au creditat against fresh air!!! no tangible security!! 

    s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro