Gabriel Andronache: Cererea PNL şi USR, aprobată de Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului

Z.B.
Politică / 16 octombrie, 07:52

Sursa: Facebook / Andronache Gabriel

Sursa: Facebook / Andronache Gabriel

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, anunţă, joi seară, că s-a făcut primul pas după 58 de ani pentru reorganizarea teritoriului României, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.

USR şi PNL cer înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru reforma administrativ-teritorială, iar solicitarea a fost aprobată de către Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului, informează acesta.

„PNL şi USR au obţinut operationalizarea reorganizării administrativ-teritoriale în Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului. Cererea Grupurilor Parlamentare PNL şi USR a fost discutată şi s-a aprobat în Birourile Reunite ca reprezentanţii grupurilor parlamentare să transmită propunerile lor pentru a se supune votului proiectul de hotărâre al Comisiei Speciale pentru reorganizare administrativ- teritorială”, a scris, joi seară, Gabriel Andronache, pe reţeaua de socializare.

Liderul deputaţilor PNL a precizat că termenul este până la următoarea şedinţă a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Atenţionăm că orice amânare sau tergiversare a deciziei la următoarea şedinţă a BPR constituie repudierea de facto a demersului de reformă propus de noi şi va determina utilizarea mijloacelor regulamentare pentru a obţine constituirea Comisiei Speciale Comune pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României”, a avertizat liberalul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, s-a realizat primul pas instituţional pe drumul reorganizării teritoriului în România. „Primul pas după 58 ani (organizarea actuală datează din 1968)”, a scris acesta pe platforma de socializare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vom vedea...

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb