GABRIEL LEŞ: "Îi respect pe protestatari, e dreptul lor constituţional să protesteze; îmi doresc să nu degenereze"

Vlad Giurgiu
Politică / 3 februarie 2017

"Îi respect pe protestatari, e dreptul lor constituţional să protesteze; îmi doresc să nu degenereze"

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, astăzi la Parlament, că îi respectă pe oamenii care protestează de câteva zile în Piaţa Victoriei faţă de modificarea de către Executiv a Codurilor penale prin Ordonanţă de urgenţă şi îşi doreşte ca lucrurile să nu degenereze. Ministrul a afirmat referitor la această Ordonanţă că ştia despre ea "cu ceva vreme înainte".

Ministrul apărării naţionale a declarat, citat de News.ro: "Nu suntem un minister avizator. Aş vrea să înţelegem acest lucru şi nu vreau să mă bag. Nu sunt de specialitate. Pe parcursul acestei luni au fost foarte multe proiecte care au venit peste ordinea de zi tocmai ca să reuşim să punem în aplicare programul de guvernare. Am ştiut de acele ordonanţe cu ceva vreme înaine, nu aş putea să vă spun când, am văzut că acele proiecte de ordonanţă au avizele ministerelor avizatoare. Oportunitatea a stabilit-o Ministerul Justiţiei şi aş vrea să nu mă pronunţ pe alte chestiuni"

Întrebat dacă îşi va da demisia din cauza presiunii străzii, existând deja un precedent, respectiv demisia ministrului Florin Jianu, Leş a afirmat că va face acest lucru în momentul în care nu va putea să-şi desfăşoare activitate la ministerul său.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb