Gabriel Oprea: Nu suntem mulţumiţi de bugetul pentru armată

F.A.
Politică / 26 noiembrie 2011

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a declarat că nu este mulţumit de bugetul pentru anul viitor alocat armatei, dar a adăugat că militarii dau astfel un mesaj de solidaritate, luând în considerare criza economică pe care o traversează România, potrivit Antena3.ro.

"Normal că nu suntem mulţumiţi. Am avut în ultima perioadă un buget de avarie, aş putea spune. Noi am cerut 2,38, acesta a fost bugetul asumat de România când a intrat în NATO. Dar vedeţi dumneavoastră posibilităţile României acum. Este vorba şi de o solidaritate a militarilor, în primul rând a lor, care spuneam că reprezintă cea mai bună imagine a României în lume şi ei au copii mici, greutăţi, credite la bănci, dar au dat un mesaj de solidaritate într-o perioadă grea", a declarat ministrul Apărării.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. E bine ca e putin mai mult ca anul trecut. Nu stiu daca Oprea poate cumpara avioane cu bugetul asta, dar e de apreciat ca s-a batut pentru mai mult.

    Un buget mic fata de prioritatile armatei in 2012. Asa cum declara si ministrul apararii, inceperea achizitiei de avioane noi F-16 este prioritara in 2012.

    Ministrul Oprea e pus pe fapte mari, iar faptul ca a obtinut deja o marire la bugetul MAP e un bun inceput.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb