Gabriela Firea şi-a dat demisia din Senat, după ce a fost aleasă în PE

F.D.
Politică / 18 iunie 2024

Gabriela Firea şi-a dat demisia din Senat, după ce a fost aleasă în PE

Plenul Senatului a luat act, marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, ca urmare a alegerii ei în Parlamentul European, şi a aprobat vacantarea mandatului de senator, începând cu data de 1 iulie 2024, relatează Agerpres.

"Demisionez din Senatul României începând cu data de 1 iulie, ca urmare a alegerii mele în Parlamentul European (...). Vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru colaborarea atât în plen, cât şi în comisiile de specialitate, să vă asigur în continuare de tot respectul meu şi toată buna colaborare, şi sunt convinsă că ne vom revedea, chiar dacă în alte structuri organizatorice", a transmis Firea.

Totodată, senatorii au dat un vot în unanimitate pentru vacantarea mandatului de senator.

"Să dăm şi vot pe vacantarea mandatului de senator. Luăm act de demisia doamnei senator Gabriela Firea, începând cu data de 1 iulie 2024, şi supun votului vacantarea mandatului de senator ales în Circumscripţia electorală 42 Bucureşti", a precizat Sorin Cîmpeanu, vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte de şedinţă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb