Revista BURSA Construcţiilor

GABRIELA FOLCUŢ, ARB:Suntem pe locul al 11-lea în UE, ca rentabilitate a capitalului sectorului bancar

A.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Gabriela Folcuţ, directorul executiv al Asociaţiei Române a Băncilor a precizat că în ultimii doi ani rata rentabilităţii sectorului bancar s-a consolidat.

Gabriela Folcuţ, directorul executiv al Asociaţiei Române a Băncilor a precizat că în ultimii doi ani rata rentabilităţii sectorului bancar s-a consolidat.

Ţara noastră se situează pe locul al 11-lea în Uniunea Europeană, în intervalul 2008 - septembrie 2018, din punct de vedere al rentabilităţii capitalului sectorului bancar, cu o rată a rentabilităţii capitalului propriu de 4,65%, a declarat, vineri, Gabriela Folcuţ, directorul executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), la o conferinţă de profil.

Reprezentantul ARB a precizat, conform Agerpres: "Bulgaria are un nivel aproape dublu faţă de România (8,34% versus 4,65%), la fel şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est: Polonia (9,15%), Slovacia (9,50%), iar Cehia are un nivel de aproape trei ori mai mare (12,91%). Cu ROA (rata rentabilităţii activelor - n. r.) de 0,51% în perioada 2008 - 09.2018, România este pe locul 8 în UE, după state precum Slovacia (0,88%) sau Polonia (0,97%). Alte ţări au avut nivelul chiar dublu faţă de România, precum Bulgaria (1,05%), Estonia (1,08%) şi Cehia (1,15%)".

Ea a precizat că în ultimii doi ani rata rentabilităţii sectorului bancar s-a consolidat. La nivelul anului 2018, rentabilitatea capitalului în zona bancară (14,9%) a fost surclasată de cea a firmelor din comerţ (23,6%), din servicii (21,6%) şi din industria prelucrătoare (18,2%).

Gabriela Folcuţ a arătat că intermedierea financiară (credit neguvernamental/PIB) asigură transferul capitalului, dar şi al riscului între debitori şi deponenţi. Cu un grad de 26,6% în 2018, România are cel mai scăzut nivel din UE. Dezideratul este creşterea gradului de intermediere financiară spre nivelul mediu înregistrat în Uniunea Europeană, de 83%. Sistemul bancar este pregătit din punct de vedere al indicatorilor de structură să îndeplinească dezideratul de creştere a intermedierii financiare.

Potrivit sursei citate, soldul creditului neguvernamental se cifrează la 262,6 miliarde de de lei, în creştere cu 7,9% în iulie 2019, comparativ cu iulie 2018. Pentru următorii trei ani, strategiile de creditare şi finanţare ale principalelor bănci din sector au în vedere o accentuare a creditării companiilor şi o amplitudine mai redusă a activităţii pe segmentul populaţiei. Orientarea într-o măsură mai mare către firme, prin atragerea potenţialului sustenabil de îndatorare, rămâne o provocare pentru băncile autohtone.

Ea a menţionat că rata de neperformanţă se menţine pe un trend descendent şi înregistrează un nivel scăzut de 4,74% (iunie 2019). Rata de neperformanţă este mai ridicată în cazul companiilor nefinanciare şi al IMM-urilor, fiind mai redusă la creditele acordate populaţiei şi la creditele cu garanţii rezidenţiale. Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante la nivelul sectorului bancar s-a îmbunătăţit şi se menţine la un nivel adecvat (58,7%, martie 2019).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS