Galaţi: Investiţii europene de zeci de milioane lei în clădiri istorice de învăţământ

Ana Felea
Fonduri Europene / 21 mai, 15:01

Galaţi: Investiţii europene de zeci de milioane lei în clădiri istorice de învăţământ

Municipiul Galaţi accelerează programul de modernizare a infrastructurii educaţionale, odată cu deschiderea unor noi şantiere dedicate renovării şi consolidării unor unităţi de învăţământ cu tradiţie. Administraţia locală a anunţat semnarea unui nou contract cu finanţare europeană pentru reabilitarea Colegiului Naţional „Costache Negri”, precum şi atribuirea contractului de lucrări pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale „Ludovic Cosma”, în timp ce alte proiecte sunt deja în derulare.

Una dintre cele mai importante investiţii vizează corpul principal al Colegiului Naţional „Costache Negri”, clădire emblematică ridicată între anii 1898-1902 şi care are o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi. Proiectul presupune atât lucrări de consolidare structurală, cât şi intervenţii ample pentru creşterea eficienţei energetice şi modernizarea spaţiilor interioare.

Printre lucrările prevăzute se numără consolidarea turnului şi a tronsonului central, restaurarea elementelor decorative, termoizolarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare, refacerea finisajelor, amenajarea grupurilor sanitare, instalarea unor sisteme moderne şi recompartimentări interioare.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a declarat: „Sunt mai bine de 120 de ani de când a fost construită clădirea acestui colegiu cu tradiţie din oraşul nostru. Mă bucur să anunţ că am semnat contactul de finanţare cu fonduri europene pentru renovarea clădirii, asupra căreia timpul şi-a pus amprenta. Contractul are o valoare de circa 30 de milioane de lei, din care 4 milioane de lei vom asigura de la bugetul local. De asemenea, procedura de licitaţie pentru atribuirea contractului de lucrări este aproape finalizată”.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 30,19 milioane de lei, dintre care peste 26 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Proiectul este finanţat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, iar perioada de implementare este estimată la 36 de luni de la semnarea contractului de finanţare.

În paralel, Primăria Galaţi a anunţat şi atribuirea contractului pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale „Ludovic Cosma”, o altă unitate de învăţământ cu tradiţie, frecventată de aproximativ 400 de elevi.

Contractul de lucrări a fost câştigat, în urma licitaţiei publice, de compania DASCON GLOBAL CONSTRUCT, valoarea acestuia fiind de circa 7,2 milioane de lei fără TVA. Durata estimată pentru execuţia lucrărilor este de 14 luni de la predarea amplasamentului.

Ionuţ Pucheanu a preciat: ”Timpul şi-a pus amprenta asupra acestei şcoli, construită în urmă cu peste o sută de ani. De aceea, am demarat un proiect important ce presupune consolidarea şi creşterea eficienţei energetice a clădirii, astfel încât copii să se bucure de cele mai bune condiţii. S-a atribuit contractul de lucrări, în urma licitaţiei publice. Durata lucrărilor va fi de 14 luni, de la predarea amplasamentului. Vorbim despre un proiect cu fonduri europene în valoare de circa 14 milioane de lei, din care aproximativ 5,3 milioane de lei reprezintă contribuţia de la bugetul local”.

Clădirea şcolii, construită în anul 1923, va beneficia de lucrări complexe de consolidare a fundaţiei şi pereţilor structurali, refacerea planşeelor şi a acoperişului, înlocuirea tâmplăriei, lucrări de termoizolaţie şi hidroizolaţie, precum şi modernizarea finisajelor interioare şi exterioare. Proiectul include şi refacerea căilor de acces şi amenajarea spaţiilor verzi.

Investiţia totală pentru acest proiect este estimată la aproximativ 14 milioane de lei şi este finanţată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.

Programul municipalităţii privind modernizarea infrastructurii educaţionale include şi alte obiective aflate deja în execuţie. Printre acestea se numără Grădiniţa „Elena Doamna”, unde lucrările de consolidare şi reabilitare sunt în plină desfăşurare.

Ionuţ Pucheanu a amintit: ”Continuăm programul pentru modernizarea grădiniţelor şi şcolilor. Iar una dintre acestea este Grădiniţa „Elena Doamna”, unde lucrările sunt în plină desfăşurare. Vorbim despre o clădire construită în urmă cu 100 de ani, motiv pentru care sunt în curs inclusiv lucrări de consolidare.

Este un proiect pe care-l derulăm prin PNRR în valoare de 6,1 milioane lei, din care 4,1 milioane lei reprezintă contribuţia de la buget local”.

Potrivit administraţiei locale, investiţiile în infrastructura educaţională reprezintă una dintre priorităţile bugetare ale municipiului. Pentru anul 2026, Primăria Galaţi a alocat pentru domeniul Educaţiei suma de 285 de milioane de lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2432
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5097
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0612
Gram de aur (XAU)Gram de aur657.1338

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb