Generalul Abdel Aziz al-Fagham, garda de corp a regelui saudit Salman, ucis de un prieten

D.I.
Internaţional / 29 septembrie 2019

Abdel Aziz al-Fagham

Abdel Aziz al-Fagham

Garda de corp personală a regelui Salman al Arabiei Saudite, generalul Abdel Aziz al-Fagham, a fost ucisă de unul dintre prietenii acesteia într-o "dispută personală", la Jeddah, a anunţat duminică poliţia saudită, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia oficială saudită de presă SPA, a precizat că autorul tirului a fost ucis prin împuşcare, la rândul său, de către poliţişti.

Potrivit acestui purtător de cuvânt, faptele au avut loc în timp ce generalul al-Fagham se afla într-o vizită la un prieten care avea mai mulţi invitaţi acasă, la Jeddah, un mare oraş portuar în vestul regatului.

În urma unei "dispute" verbale, unul dintre invitaţi, care este de asemenea prietenul lui al-Fagham, a plecat şi s-a întors cu o armă de foc şi a deschis focul asupra generalului, pe care l-a rănit mortal.

El a rănit şi alte două persoane, un alt saudit şi un angajat filipinez, după care s-a baricadat şi a avut loc un schimb de focuri cu poliţia.

El a fost ucis prin împuşcare, iar cinci poliţişti au fost răniţi, potrivit aceleiaşi surse.

"Generalul Abdel Aziz al-Fagham, garda de corp a regelui Salman a murit", a dezvăluit anterior cotidianul Saudi Gazette, iar televiziunea de stat Al-Ekhbariya a dezvăluit că acesta a murit într-"un schimb de focuri la Jeddah, în timpul unei dispute personale".

Silueta generalului, înalt şi zvelt, care îl supraveghează îndeaproape pe suveranul saudit, le este familiară saudiţilor.

Moartea sa provoacă numeroase reacţii pe reţele de socializare, iar numeroşi saudiţi regretă dispariţia acestui "înger păzitor" al regelui Salman.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb