GENG SHUANG: "Îndemnăm SUA să nu se amestece în afacerile Chinei"

M.A.I.
Internaţional / 11 iunie 2019

Geng Shuang (Sursă foto: Twitter)

Geng Shuang (Sursă foto: Twitter)

China a denunţat astăzi "declaraţii iresponabile şi eronate" ale Statelor Unite referitoare la un proiect de lege al Executivului local din Hong Kong ce prevede să autorizeze extrădări către China continentală, în urma unor îngrijorări exprimate de Washington, relatează AFP, citat de News.ro.

"Îndemnăm Statele Unite (...) să fie prudente în vorbele şi faptele lor şi să nu se amestece în afacerile Hong Kongului şi în afacerile interne ale Chinei sub nici formă", a declarat, într-o conferinţă de presă obişnuită un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang.

Statele Unite şi-au exprimat luni "marea îngrijorare" faţă de proiectul de lege controversat al Guvernului pro-Beijing de la Hong Kong în vederea permiterii extrădărilor către China.

"Manifestaţii ale unor sute de mii de persoane" au "arătat în mod clar opoziţia opiniei publice" faţă de acest text, care riscă să "submineze" statutul autonomiei Hong Kongului, a apreciat, în faţa presei, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane, Morgan Ortagus, conform News.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb