George Simion: De mâine începând, pentru a preveni vreun asasinat politic, voi avea asigurată pază

R.S.
Politică / 2 noiembrie 2025

George Simion: De mâine începând, pentru a preveni vreun asasinat politic, voi avea asigurată pază

Liderul AUR, George Simion, a afirmat, sâmbătă, într-un discurs susţinut în judeţul Argeş, că, pentru a preveni un asasinat politic, va avea asigurată paza de către SPP, ”de mâine”, conform News.ro.

”Adversarii noştri, când nu le mai iese cu votul, cu furtul la vot, cu manipularea opiniei publice, pun mâna pe gloanţe şi trag. Ei nu acceptă democraţia şi în România am văzut astea”, a afirmat, sâmbătă, George Simion, în discursul rostit la Conferinţa judeţeană de alegeri AUR Argeş.

El s-a referit, din nou, la asasinarea activistului american Charlie Kirk, la tentativele asupra vieţii preşedintelui american Donald Trump, dar şi la premierul slovac, ”foarte aproape de noi”.

”Am să le dau o veste proastă. Vom cere tuturor instituţiilor din România să-şi facă datoria. De mâine începând, pentru a preveni vreun asasinat politic, voi avea asigurată pază, conform legii, din partea Serviciului de Pază şi Protecţie. Ghinion, cum ar spune unii şi alţii”, a mai declarat George Simion, potrivit News.ro.

Vineri, el a anunţat că a primit peste 90 de ameninţări cu moartea şi a solicitat Serviciului de Protecţie şi Pază să asigure securitatea sa, a familiei sale şi a conducerii AUR.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ți-e frică de sosoaca?

    Ție frică ca te agresează se…xual??

    :))))) 

    calinge orgescu are bodyguarzi și Simion nu ?

    Eu cred că șefa pazei ar trebui să fie Ana Maria Gavrilă.

    bani din taxele platite de noi pentru a pazi un parazit imputit, un analfabet nenorocit, care nu a muncit nicio zi , un asistat social vrea sa fie pazit.

    de ce nu te apara acolitii tai? nu face AUR scut in jurul tau? Mare mirare

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb