Germania deblochează o parte din rezervele sale strategice de petrol

S.B.
Internaţional / 11 martie, 15:09

Germania deblochează o parte din rezervele sale strategice de petrol

Germania va elibera o parte din rezervele sale strategice de petrol, după ce Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a recomandat utilizarea a 400 de milioane de barili din stocurile globale, cea mai amplă intervenţie de acest tip din istoria instituţiei, a anunţat miercuri ministrul german al economiei, Katherina Reiche, potrivit Reuters.

„Aprovizionarea cu petrol este în prezent sub presiune, deoarece Strâmtoarea Ormuz este practic blocată”, a declarat Reiche. „Vom răspunde acestei solicitări şi ne vom aduce contribuţia, întrucât Germania susţine principiul fundamental al AIE - solidaritatea între statele membre”, a adăugat ministrul.

Conform sursei citate, decizia AIE intervine pe fondul creşterii preţurilor la ţiţei, provocată de conflictul dintre Statele Unite şi Israel, pe de o parte, şi Iran, pe de altă parte.

Totodată, Katherina Reiche a confirmat că guvernul german analizează măsuri pentru limitarea creşterii preţurilor la carburanţi, inclusiv restricţionarea modificării preţurilor la benzinării la o singură dată pe zi şi înăsprirea reglementărilor antitrust în acest sector.

Ministrul nu a precizat un calendar exact pentru implementarea acestor măsuri, dar a menţionat că Statele Unite şi Japonia vor avea cele mai mari contribuţii la eliberarea rezervelor de petrol.

Germania, Statele Unite şi Japonia fac parte din G7, grupul principalelor economii democratice industrializate ale lumii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0987
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3229
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5267
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8502
Gram de aur (XAU)Gram de aur666.0444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb