Germania interzice benzinăriilor să majoreze preţurile carburanţilor mai mult de o dată pe zi

T.B.
Internaţional / 2 aprilie, 07:24

Germania interzice benzinăriilor să majoreze preţurile carburanţilor mai mult de o dată pe zi

Germania a interzis benzinăriilor să majoreze preţurile la pompă de mai mult de o dată pe zi, în contextul în care războiul cu Iranul şi perturbările în aprovizionarea cu petrol au dus la creşterea costurilor, transmite CNBC.

Guvernul federal german a introdus miercuri un regulament care permite o singură majorare de preţ pe zi, la ora 12:00, potrivit CNBC.

Autorităţile au precizat că preţurile se modificau uneori de până la 22 de ori pe zi, pe fondul scumpirilor rapide ale energiei provocate de continuarea conflictului dintre Statele Unite şi Iran, conform CNBC.

Explicând noua regulă, guvernul a arătat că măsura urmăreşte să combată aşa-numitul ”efect rachetă şi pană”, prin care ”preţurile carburanţilor cresc foarte rapid atunci când petrolul se scumpeşte, dar scad mult mai lent atunci când preţul petrolului scade”, potrivit CNBC.

Reducerea preţurilor va putea fi făcută în orice moment, conform CNBC.

Companiile care încalcă interdicţia riscă amenzi de până la 100.000 de euro, potrivit CNBC.

Germania introduce, de asemenea, modificări legislative pentru a facilita sancţionarea companiilor puternice care practică ”majorări abuzive ale preţurilor la carburanţi”, conform CNBC.

Preţul petrolului a depăşit 100 de dolari pe baril după ce strâmtoarea Ormuz - prin care trece aproximativ 25% din petrolul transportat la nivel mondial - a fost practic închisă de Iran, provocând o perturbare majoră a aprovizionării, potrivit CNBC.

Contractele futures pentru petrolul american West Texas Intermediate erau în scădere cu aproximativ 2,2% miercuri, tranzacţionându-se peste 99 de dolari pe baril, în timp ce petrolul Brent scădea cu 3%, până la puţin peste 101 dolari pe baril, conform CNBC.

Măsura Germaniei face parte dintr-o serie de acţiuni adoptate de ţările europene pentru a limita impactul creşterii preţurilor la combustibili, potrivit CNBC.

Premierul britanic Keir Starmer a anunţat luna trecută un pachet de sprijin de 53 de milioane de lire sterline pentru familiile vulnerabile afectate de costurile ridicate ale energiei, conform CNBC.

De asemenea, el a prezentat un plafon pentru facturile la energie şi prelungirea plafonării taxelor pe combustibili până în septembrie, potrivit CNBC.

Ministrul Energiei din Danemarca, Lars Aagaard, i-a îndemnat pe cetăţeni să reducă consumul de energie şi să conducă mai puţin, în condiţiile în care ţara a început să se bazeze mai mult pe rezervele sale de petrol, conform CNBC.

Austria şi Ungaria au introdus, de asemenea, limite pentru creşterea preţurilor la combustibili, iar Franţa a lansat controale pentru a preveni majorările nejustificate de preţuri, potrivit CNBC.

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie, Fatih Birol, a avertizat miercuri că criza energetică s-ar putea agrava în aprilie, după ce cele 32 de state membre ale agenţiei au convenit să elibereze 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice pentru a compensa o parte din perturbările de aprovizionare, conform CNBC.

Birol a spus că agenţia analizează şi posibilitatea eliberării unor volume suplimentare de petrol din rezervele de urgenţă, potrivit CNBC.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3987
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5443
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8466
Gram de aur (XAU)Gram de aur668.3222

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb