Glovo, Uny şi Kaufland introduc 20 de vehicule electrice şi staţii de încărcare pentru livratorii din Constanţa

I.S.
Comunicate de presă / 4 august, 14:09

Glovo, Uny şi Kaufland introduc 20 de vehicule electrice şi staţii de încărcare pentru livratorii din Constanţa

Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, extinde în Constanţa proiectul Next Generation Sustainable Electric-Vehicle Ecosystem for Delivery, în parteneriat cu Uny (fost E-Mobility Rentals) şi Kaufland România, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Demersul, finanţat cu sprijinul EIT Urban Mobility, o iniţiativă a Institutului European pentru Inovaţie, organism al Uniunii Europene, este dedicat livratorilor şi are ca obiectiv dezvoltarea unei reţele integrate de staţii pentru încărcare şi schimb rapid al bateriilor, susţinând astfel electrificarea flotelor urbane, în special în segmentul livrărilor last-mile.

În contextul unei colaborări pe termen lung, prin această iniţiativă, Glovo si Uny vizează reducerea emisiilor de carbon, diminuarea poluării fonice, îmbunătăţirea siguranţei rutiere prin standardizarea echipamentelor, precum şi creşterea eficienţei operaţionale a livrărilor urbane.

După lansarea din Timişoara şi Bucureşti, proiectul NG SEED continuă la Constanţa, unde au fost puse la dispoziţia livratorilor 20 de vehicule cu emisii zero şi 4 staţii de încărcare şi schimb rapid al bateriilor, o parte dintre acestea instalate în parcările magazinelor Kaufland România.

Peste 20 de livratori au participat la evenimentul organizat în Constanţa, aceştia beneficiind de un program practic de instruire privind utilizarea vehiculelor electrice şi a infrastructurii asociate.

„Ne reafirmăm angajamentul pentru o mobilitate urbană sustenabilă şi continuăm să sprijinim dezvoltarea unei infrastructuri moderne pentru vehicule electrice, contribuind în acelaşi timp la creşterea siguranţei rutiere. Iniţiativa lansată la Constanţa face parte dintr-un plan mai amplu, cu obiectivul de a deveni un exemplu de bune practici pentru livrări urbane eficiente şi cu impact minim asupra mediului.”, a declarat Zoe Giardino, Manager Impact & Sustenabilitate, Global HQ, Glovo.

„Cu fiecare proiect implementat alături de partenerii noştri, Glovo şi Kaufland, transpunem inovaţia de ultimă oră direct pe străzile oraşelor din România. Infrastructura noastră le oferă livratorilor acces rapid la vehicule electrice şi staţii inteligente de schimb al bateriilor, aşa că livrările devin mai eficiente şi mai prietenoase cu mediul. Faptul că reuşim să reducem emisiile de carbon şi costurile şi, în acelaşi timp, să ajutăm comunitatea să respire un aer mai curat ne motivează să continuăm să creştem acest model de infrastructură verde.”, a declarat Eduard Anghel, Head of Innovation and Vision, Uny.

„La nivel de grup, ne-am propus ca până în 2050 să atingem obiectivul de zero emisii operaţionale de gaze cu efect de seră de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare. Acest lucru înseamnă că nu ne preocupă doar propriile emisii, ci întreg lanţul de aprovizionare: de la agricultură la producţie şi transport, până la utilizarea responsabilă a resurselor. Ne bucurăm că putem susţine un proiect care se aliniază obiectivelor noastre de sustenabilitate.” a declarat Valer Hancaş, Director Comunicare şi Corporate Affairs Kaufland România.

Conform sursei, după un proiect pilot lansat în 2023 menit să încurajeze serviciile de livrare eco-friendly, pornit iniţial cu 24 de vehicule, flota de vehicule electrice Uny utilizată de curierii care folosesc platforma Glovo a ajuns în prezent la 109 de unităţi, dintre care 35 de e-cars şi 74 de e-mopede. Doar prin proiectul NG SEED sunt disponibile 20 de vehicule electrice (autoturisme şi scutere) în Bucureşti, 20 de autoturisme electrice în Timişoara, alături de cele 20 de scutere electrice din Constanţa.

Până în prezent, rezultatele acestui parteneriat sunt următoarele:

-41.528 swap-uri de baterie realizate, echivalentul a 1.868.760 km parcurşi fără emisii în zone urbane;

-112.125 litri de combustibil fosil economisiţi, echivalentul unei reduceri majore a dependenţei de surse de energie poluante;

-430 tone de CO₂ evitate, contribuind activ la reducerea amprentei de carbon în oraşe;

-Peste 830.000 RON economisiţi, datorită eficienţei energetice a vehiculelor electrice comparativ cu cele convenţionale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3864
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4241
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8331
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.7182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb