Gorghiu: Ministerul Justiţiei are ca "prioritate zero" pe agendă tema fugarilor

T.B.
Politică / 6 octombrie 2023

Gorghiu: Ministerul Justiţiei are ca "prioritate zero" pe agendă tema fugarilor

Ministerul Justiţiei are ca "prioritate zero" pe agendă tema fugarilor, a afirmat, vineri, ministrul Alina Gorghiu, care a informat că peste 600 de persoane care se sustrăgeau executării pedepselor au fost aduse de autorităţi înapoi în România în acest an, conform agerpres.ro.

"Ministerul Justiţiei are ca prioritate zero pe agendă tema fugarilor. De asemenea, un semnal bun venit din partea Guvernului este faptul ca această temă este de interes şi pentru Guvernul României, pentru că doar împreună putem să facem ca numărul fugarilor din România să se diminueze. De la începutul anului şi până acum, sunt mai bine de 600 de fugari pe care statul român, prin autorităţile sale, a reuşit să îi aducă înapoi în România, să execute pedeapsa în penitenciarele româneşti. Societatea românească merită o Justiţie care să meargă până la capăt", a susţinut Gorghiu, într-un mesaj transmis vineri.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut joi, în şedinţa de Guvern, ministrului Justiţiei un raport privind situaţia tuturor cetăţenilor români care au condamnări definitive şi au fugit din ţară ca să se sustragă de la executarea pedepsei.

"Vreau să îi cer doamnei ministru al Justiţiei un raport privind situaţia tuturor cetăţenilor români care au condamnări definitive şi au fugit din ţară ca să se sustragă de la executarea pedepsei. Vreau să văd care sunt toate demersurile întreprinse de statul român în această privinţă", a afirmat Ciolacu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ne pleaca/ne-au plecat valorile din tara.

    Marii investitori romani. 

    Ce curios e marele jurist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb