Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, azi, că la începutul săptămânii viitoare va avea loc o discuţie între Cătălin Predoiu şi grupul parlamentar al liberalilor în legătură cu programul de guvernare al PNL, pentru a contura propunerile de îmbunătăţire a "draft-ului" prezentat sâmbătă, potrivit surselor din presă.
Gorghiu a fost întrebată dacă partidele sau parlamentarii au răspuns invitaţiei PNL de la momentul lansării programului de guvernare pentru formarea unei noi majorităţi.
"Formal am lansat acest draft de program pe care aşteptăm observaţii şi, da, am fost contactaţi de diverşi parlamentari, nu de partide politice propriu-zis, care spre marea mea bucurie şi satisfacţie au câteva observaţii pertinente. Marţi va veni la grupul parlamentar PNL Cătălin Predoiu, care va da lămuriri tuturor parlamentarilor, va asculta opiniile, înţeleg că sunt deja propuneri de îmbunătăţire a acestui program şi m-aş bucura tare să putem obţine un produs final mult mai bun decât acesta", a afirmat copreşedintele PNL.
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, premier propus de acest partid, a prezentat, sâmbătă, proiectul programului de guvernare al PNL, arătând că liberalii nu vor "întoarcerea la vremuri de austeritate", ci propun investiţiile, creşterea economică şi măsuri de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea TVA la 19% până la 1 ianuarie 2016.