Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”

Grecia caută cumpărători pentru o cotă din Aeroportul Internaţional din Atena

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional /

Grecia caută cumpărători pentru o cotă din Aeroportul Internaţional din Atena

Agenţia pentru privatizare din Grecia (TAIPED) a invitat părţile interesate să-şi exprime interesul pentru o deţinere de 30% din societatea Aeroportul Internaţional din Atena SA (AIA), operatorul celui mai mare aeroport din ţară, informează Reuters.

Părţile interesate ar trebui să îşi prezinte intenţia de preluare la data de 30 septembrie, după cum a informat TAIPED vineri. Procesul de licitaţie se va desfăşura în două etape: o fază de pre-calificare, urmată de prezentarea unor oferte angajante, potrivit TAIPED.

Agenţia de privatizare deţine o participaţie de 30% din aeroport, iar Guvernul de la Atena are în proprietate 25%. Restul este deţinut de adminis-tratorul aeroportuar german Avi-Alliance şi de grupul grec Copeluzos.

AIA are drept de concesiune timp de 30 de ani pentru clădirea, întreţinerea şi exploatarea aeroportului Eleftherios Venizelos din Atena, cel mai aglomerat din Grecia. Prin acest aeroport trec 24 de milioane de pasageri pe an, din care 16,4 milioane sunt călători internaţionali.

Privatizările au reprezentat un pilon cheie al reformei economice în Grecia, care a necesitat trei planuri internaţionale de salvare începând cu anul 2010. Ţara a ieşit anul trecut de sub urmărirea atentă a reformelor sale de către creditorii externi.

Vânzarea activelor de stat din Grecia a reprezentat un domeniu în care reformele au fost lente.

Anul trecut, înainte de ieşirea Greciei din programul de salvare instituit de zona euro şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), ministrul de Finanţe din Luxemburg, Pierre Gramegna, declara că ţara a îndeplinit toate cerinţele creditorilor, prin seria de reforme realizate în ultimii ani. Atunci, Gramegna spunea că economia Greciei creşte într-o manieră satisfăcătoare, iar excedentul bugetar primar al ţării este peste ţinta stabilită.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotnari
Gala Anis
Leap

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS