Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, atrage un nou semnal de alarmă privind progresele României în domeniul prevenirii corupţiei. Conform Raportului de conformitate aferent Rundei a V-a de evaluare, dat publicităţii în această săptămână, România a reuşit să implementeze complet doar două dintre cele 26 de recomandări primite în cadrul acestei runde de evaluare.
• Cadru legal incoerent
O primă critică formulată de GRECO vizează lipsa de claritate şi coerenţă a legislaţiei privind integritatea. Astfel, se recomandă realizarea unui studiu analitic şi revizuirea cadrului legal pentru a-l face mai clar, coerent şi complet. Deşi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a publicat deja un studiu cuprinzător, iar experţii Consiliului Europei au remarcat eforturile depuse pentru formularea unor propuneri concrete, măsura este considerată doar parţial implementată până la prezentarea unor propuneri legislative efective.
• Platformă informatică promiţătoare, dar nevalidată
Cea de-a doua recomandare importantă priveşte verificarea efectivă şi regulată a declaraţiilor de avere şi interese ale persoanelor cu funcţii executive de conducere. ANI a prezentat în acest sens o nouă platformă big-data, menită să detecteze automat incidentele de integritate. Tehnologia, aflată deja în funcţiune, a generat rezultate concrete şi promiţătoare, conform GRECO. Totuşi, având în vedere caracterul recent al implementării, GRECO subliniază că performanţa şi eficacitatea acesteia trebuie evaluate în următorul raport, înainte de a putea fi considerată pe deplin implementată.
• Efectul deciziilor CCR: transparenţă redusă
Raportul vine şi în contextul deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) din 29 mai, care a interzis publicarea declaraţiilor de avere şi interese pe site-urile ANI şi ale altor instituţii publice. De asemenea, CCR a decis că veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor nu mai trebuie incluse în aceste declaraţii, reducând şi mai mult nivelul de transparenţă.
• Doar două recomandări implementate complet
Potrivit GRECO, România a implementat complet doar două dintre cele 26 de recomandări formulate în cadrul Rundei a V-a de evaluare, privind prevenirea corupţiei şi promovarea integrităţii la nivel central şi în instituţiile de aplicare a legii. Alte 22 de recomandări sunt considerate parţial implementate, iar două nu au fost deloc abordate până în prezent.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.08.2025, 08:43)
Inca o data Europa ne vrea raul. Vrea sa scapam de coruptie, dar partidul de hoti nasit de Iliescu si prietenii lui bolsevici, PSDul, nu vrea. Baronii si neamurile lor trebuie hraniti bine de la buget, iar CCR vegheaza.
1.1. Pai nu aveti Nicusor Dan? (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Dan_Bruma în data de 07.08.2025, 16:06)
Nicusor nu reuseste? L-ati votat degeaba? Tot cu jelitul?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.08.2025, 21:54)
Pe vremea lu Cilos si MRU (aka Basescu, Kovesi, Macovei etc) am avut protocoale secrete intre SRI si DNA, si s-a facut doar politie politica. Niciun caz de mare coruptie nu a fost abordat.
Nu doar PSDistii sunt de vina.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.08.2025, 15:36)
Când se face un top cu încrederea poporului în biserică, armata, guvern, etc. să se treacă pe listă și justiția, să vedem, aprobă poporul deciziile specialilor care tot mai albesc câte unul (securea nu e ultimul)?
Dar cu huzurul lor?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.08.2025, 19:18)
Daca România implementeaza toate cele 26 de recomandări anticorupţie,
nu mai ramane aproape nimeni in libertate,din coalitia PSD-PNL-UDMR-USR.
Asa ca coruptii sunt doar cei din opozitie.