Grindeanu: De la câştigarea prezidenţialelor de către Nicuşor Dan, relaţiile cu Preşedinţia au fost nici calde, nici reci

Z.B.
Politică / 13 august, 15:15

Grindeanu: De la câştigarea prezidenţialelor de către Nicuşor Dan, relaţiile cu Preşedinţia au fost nici calde, nici reci

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că de la momentul câştigării alegerilor prezidenţiale de către Nicuşor Dan, relaţiile între PSD şi Administraţia Prezidenţială au fost „instituţionale, nici calde, nici reci”, transmite Agerpres.

El a fost întrebat de jurnalişti dacă există o răcire a relaţiei dintre PSD şi preşedintele Nicuşor Dan, având în vedere că, în ultimele zile, şeful statului a contestat la CCR amendamente votate de PSD şi AUR şi a trimis la reexaminare în Parlament o lege promovată de PSD privind hidrocentralele, informează Agerpres.

„Ca să răspund la o chestie secundară din această întrebare, să ştiţi că ne vom păstra punctul de vedere pe legea cu hidrocentralele, adică nu ne modificăm şi considerăm forma a fi bună, mai ales că a trecut şi de controlul constituţional, a trecut şi de CCR. Doi, nu am avut relaţii calde ca să fie reci acum cu preşedintele Nicuşor Dan, în nicio perioadă. Au încercat alţii să justifice impotenţa politică, aruncând şi de această dată cumva vina pe PSD că e într-o relaţie apropiată cu Nicuşor Dan. Nu, n-a fost nici apropiată, nici depărtată”, a afirmat Grindeanu la Parlament, potrivit sursei citate.

Liderul social-democraţilor a subliniat că Nicuşor Dan n-a fost niciodată candidatul PSD, nici la primărie, nici la alegerile prezidenţiale, conform Agerpres.

„Nicuşor Dan a câştigat încrederea românilor în urmă cu un an şi două luni şi bine a făcut că a câştigat acele alegeri, şi ăsta e un lucru foarte bun, iar de atunci relaţiile între PSD şi Administraţia Prezidenţială au fost relaţii instituţionale, nici calde, nici reci. Fiecare a încercat să-şi păstreze atribuţiile date de Constituţie, de lege, de tot ce vreţi”, a mai declarat Grindeanu, conform Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. S-au găsit doi mari intriganți și mincinoși. ND a încercat să scindeze PNL, să înlăture USR și a eșuat. Nu îl mai votează nimeni pe acest ins nesimțit și bizar. Că doar nu o să-l voteze PSD și AUR.

    Grindeanu, Zamfir și Ciolacu au făcut praf finanțele țării. Acum cică au soluții. De ce nu le-au aplicat cât au avut prim-ministru ? Scade deficitul și este rost de alți mulți bani pentru ei, dar pe spinarea noastră ! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2435
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5984
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1331
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2963

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb