Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că social-democraţii îşi doresc ca reducerile de personal din administraţia publică să nu fie realizate fără să existe nişte analize. El a explicat că există primării în România care au organigrama supradimensionată, dar că trebuie realizată o matrice care să stabilească numărul optim al angajaţilor unei primării, în funcţie de numărul de locuitori, potrivit news.ro, de la care menţionăm următoarele.
Grindeanu a fost întrebat, miercuri seară, la România TV, dacă există un număr optim de angajaţi în administraţia publică centrală sau locală.
”Este exact ceea ce dorim noi să facem, şi anume să nu tăiem aşa, otov,a fără să facem analize. Asta nu înseamnă că nu există localităţi în România unde este supradimensionată o organigramă. De exemplu, dacă avem comune care sunt până în 1.500 de locuitori, trebuie să-i faci un standard. Câţi angajaţi? Între 8 şi 10, cu tot cu primarul. De la 1.500 la 2.500, între 10 şi 15. Asta este ceea ce noi propunem, asta este la ceea ce se lucrează, adică o matrice, o bază de calcul care să se aplice la fel la unităţile de acest tip”, a afirmat Sorin Grindeanu.
El a explicat că există un grup de lucru în acest sens din care fac parte reprezentanţi ai tuturor partidelor din coaliţie.
Grindeanu a fost întrebat dacă există variante de reducere a cheltuielilor fără să fie daţi oameni afară.
”E absolut evident acest lucru. Un exemplu: există primării, chiar şi în Bucureşti, Primăria Sectorului 6, şi vă dau acest exemplu fiindcă domnul Ciucu l-a spus la coaliţie, dânsul are în aparatul propriu un serviciu sau o direcţie care se ocupă de administrarea domeniului public, dar acei oameni sunt angajaţi în aparatul propriu. (...) Şi atunci ce fac eu, de fapt? Vin şi zic: dom'le, trebuie să tai neapărat din numărul de angajaţi de la primărie. Am înţeles. Şi o să externalizez toate aceste servicii, fac societăţi comerciale, îmi scad cheltuielile de personal, dar îmi cresc în acelaşi timp cheltuielile de bunuri şi servicii. Şi ce am rezolvat?”, a afirmat preşedintele interimar al PSD.
El a dat şi un exemplu de la Primăria Cluj-Napoca.
”Am discutat şi cu domnul Boc, dânsul are în primărie, de exemplu, un serviciu de parcări. N-are societate separată, care funcţionează foarte bine. Zice dacă fac societate, eu o să am mai mari costuri şi o să mi se vadă pe altă coloană, la bunuri şi servicii. Nu am rezolvat nimic. Şi de aceea, cu aceste argumente, noi am spus: nu merge să tai aşa că ai vrut 25%, facem 45%, facem 75%, fără să ai o ţintă. Ţinta este de a reduce din cheltuielile publice”, a transmis Grindeanu.
El a explicat că sunt şi excepţii unde se nu aplică acele reduceri.
”Peste aceste lucruri, există şi excepţii. Nu se aplică la toate. Atunci, adică există instituţii de cultură, instituţiile care sunt pe zona de social, unele chiar şi sportive, nu în toate cazurile, unde nu se aplică aceste reduceri în forma iniţială propusă de Guvern pe care noi n-am acceptat-o”, a precizat Grindeanu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 08:44)
priviti cu atentie la ce se intampla in Nepal.
priviti si luati aminte.
e ce urmeaza.
Ban.Cher.Vali
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 09:29)
absolut.
Ultimele alegeri: finalistii, ambii au promis reducerea cheltuielilor bugetare, a hotiei, coruptiei si in final reducerea taxelor si a inflatiei. Unul cu distrugem sistemul si dau afara 500.000 de bugetari.
Celalalt cu "Romania onesta". Deci acestia 2 au intrat in turul 2 sau acestia 3 ca simon a candidat pt georgescu sau ce a facut.
Rezultatul, se fura ca-n codru in continuare, taxele cresc , inflatia iar 10%, politicienii haideti sa haidem. Stai sa-ti explic.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 09:47)
Dupa "analize", profunde PSDul a ajuns la concluzia ca este de acord sa se taie de la tot poporul, mai putin de la clanurile psdiste. Sa se majoreze toate taxele si impozitele, profesorii sa primesca 20 lei pentru fiecare ora muncita, dar psdistii sa aiba in continuare acces la banii publici pentru "investitii". Renuntam la tot, mai putin la hotie. Organele genitale ale psdistilor (Marcel stie cel mai bine) cu cheltuiala din banii publici se intretin.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 10:00)
pont:
stiti cat de multi nepalezi sunt in Romania?
stiti cat de permeabil e mentalul lor colectiv la influente speciale?
si stiti ca problemele centrale ale lor din Nepal sunt izbitor de asemanatoare cu cele din ...Romania? Unde oamenii sunt iarasi extrem de constienti de ce li s-a intamplat in ultimii 36 de ani ?!?!?!!?
priviti si luati aminte ca am dat drumul la jocuri. ;) Jocuri din alea speciale. ;)
Ban.Cher.Vali
p.s. da, sunt tipul cu "dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine." ;)
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 10:06)
"pont:
stiti cat de multi nepalezi sunt in Romania? "
atentie la ce mesaje distribuie un anume partid din Romania referitor la ...nepalezi (sau alti alogeni).
;) ;) ;) wink -wink !
Cine e istet si vede legaturileeee ???? :D
Ban.Cher.Vali
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 12:29)
MARS la COTET mai PACALICIULE.!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 14:26)
watch and learn.
mayhem ahead ... bai nutret ce esti! ;)
Ban.Cher.Vali
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 09:29)
Adică să nu tăiem de la PSD.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 09:31)
pana nu ajung in faliment nu vor comasa primariile mici. acolo e masinaria de vot PSD.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 12:08)
Bineînțeles ! Dar ce bine vrea să ne aburească. Fifor este împins în față de tabăra adversă ? După congres, indiferent de rezultat, ce post prinde ?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 09:33)
De 30 de ani faceti analize , nu mai merge cu neamuri si tot felul de sinecuri pe banii oamenilor care muncesc
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 10:14)
DA, ai prins superb esenta!
Ban.Cher.Vali
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 12:15)
Din păcate merge bine și va merge în continuare. Discursurile lui Grindeanu sunt praf în ochii bizonului. Birurile vor crește sub motiv de apărare ( Câciu, marele finanțist fezandează bizonul ) , iar Ciolacu ne explică că era pentru binele. nostru. Boloș a încasat, zice el, o trimitere la organele genitale ale lui Ciolacu și a continuat ( bietul de el , altul care s-a sacrificat pentru noi ).
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 11:22)
DA. A~NA-LI-ZA. Abia APOI TAIEREA! SA VEDEM!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 12:04)
Ce analiza? sunt comune cu 400 de locuitori, anul trecut au facut(in sfarsit) cadastrul national. Nimeni de la primarie din cei 8-10 angajati nu s-a deplasat pe teren, am fost doar proprietarii si topograful.
daca ii suni sa-i intrebi care-i stadiul lucrarilor, nu stiu, suna topograful. care-i numarul? nu stiu.
Ce faci acolo la servici platit din taxele care iaca se dubleaza? Nu stie nici aia.
5. Analizele... Recorde arata sitiatia in ministere s
(mesaj trimis de Simpatizant liberal în data de 11.09.2025, 13:20)
D Grindeanu, nu numai MAE a fost s ena unor transferuri de la iat uri inclusiv comune direct in schema MAE, si ANAF si foarte probabil la toate institutiile centrale. Asta poate fi si ratiunea primariilor sa creasva organigrsma (poate peste necesar) si sa tina posturile libere pina, vone o conexiune pitica de la Bucuresyi sa angajeze beizadeaua pentru un transfer mult mai interesant decat chiar cele din fptbal! Ce sa analizati? Care e post retinut pt psd si care pt pnl? Si asa, cu Bolojan in fata care mizeaza pe imaginea de incoruptinil?! Pai ania atunci pierde Nolojan fata cu yotul catre public!
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 13:39)
Domnule Grindeanu, nu mai proteja hoții matale din primării!
Ce averi imense au primării...
Nimeni nu observă nivelul lor de trai?
Ce fac magistrații, serviciile?...