Grindeanu: PSD va susţine o lege a salarizării clară, bazată pe echitate, iar angajaţii nu pierd din venituri

T.B.
Politică / 20 august, 12:16

Grindeanu: PSD va susţine o lege a salarizării clară, bazată pe echitate, iar angajaţii nu pierd din venituri

PSD va fi prezent la întâlnirea de la Cotroceni din respect pentru români şi faţă de Administraţia Prezidenţială, a anunţat joi preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, subliniind că social-democraţii vor susţine doar o lege a salarizării „clară”, „bazată pe echitate”, prin care angajaţii nu pierd din veniturile actuale, potrivit unei postări publicate de acesta pe Facebook.

„Legea salarizării este sublimă - spun unii, problema este că lipseşte cu desăvârşire! Mai sunt câteva ore până la întâlnirea de la Cotroceni şi 10 zile până la închiderea PNRR şi nimeni nu a văzut vreun proiect”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

„Avem o lege pentru salariaţi, fără ca salariaţii să ştie de ea nimic. Fără ca sindicatele să ştie nimic. Fără ca partidele să ştie ce calcule se pregătesc pentru veniturile unor sisteme-cheie”, a transmis liderul PSD în aceeaşi postare.

„Nu are cum să existe un acord politic pe o lege pe care nu a văzut-o nimeni. PSD va fi prezent la întâlnirea de la Cotroceni din respect pentru români şi faţă de Administraţia Prezidenţială, sub egida căreia au fost convocate aceste discuţii”, a mai scris Grindeanu pe Facebook.

Potrivit lui Grindeanu, PNL şi USR „nu au fost în stare” să negocieze cu reprezentanţii Comisiei Europene pe marginea proiectului noii legi a salarizării, trimiţând la Bruxelles „doar un draft”, fără ca ministrul Dragoş Pîslaru să meargă la discuţii, conform postării de pe Facebook.

„Suntem însă surprinşi că în spaţiul public se vorbeşte despre 'oferte de nerefuzat' pentru angajaţi, dar grilele sunt la secret”, a transmis preşedintele PSD.

„Domnul Pîslaru nu a mers a Bruxelles să negocieze cu reprezentanţii acesteia: a preferat doar să trimită un draft de lege şi se aşteaptă să primească aplauze. A primit doar critici”, a mai afirmat Grindeanu în postarea sa.

În acelaşi mesaj, liderul PSD a susţinut că partidul său a ştiut, „în repetate rânduri”, să renegocieze la Bruxelles pentru eliminarea din PNRR a unor limitări, menţionând pragul de 9,4% la pensii, alocările financiare pentru autostrăzi şi prelungirea funcţionării unor capacităţi energetice.

„Am amendat legi PNRR şi Comisia Europeană a înţeles argumentele. Ei nu pot nimic”, a mai scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

„Încă o dată: PSD nu are un proiect al legii salarizării. Vom susţine doar o lege clară, bazată pe echitate, în care angajaţii nu pierd din veniturile actuale”, a concluzionat liderul social-democrat în aceeaşi postare.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Lasa bai grindene, ca o sa pierdem din cauza voastra fondurile PNRR, o sa ne dea junk S&P si o sa ne ducem in cap iar cand o veni FMI sa scada salariile cu 25% la bugetari, ca n o ss ne mai imprumute nimeni sa le platim, atunci o sa vedeti ca luati 8% la alegerile din 2028

    1. Am vazut toti echitatea PSDului - profesorii cu maruntisul si cu pensionarile la 65 de ani, magistratii cu pensiile si salariile nesimtite si cu pensionarea la 45...50 de ani.

      Alte echitati ale PSDului - ceasuri scumpe, masini scumpe, masini in leasing cu rata cat venitul de parlamentar, cutii de pantofi, nordisi, azile etc. etc. 

      Domnule grindeanu. La intalnire stai mai departe de Nicusor si Bolojan ca nu se stie ce fumeaza astia si sa nu cumva sa pleci ametit de la Cotroceni. Cat despre Lege, nu trebuie sa semnati o lege care nu a fost negociata cu cei care vor fi beneficiarii ei. Ba mai mult, Legea este si neconstitutionala, ea, fiind eleborata de un Guvern DEMIS care nu are dreptu de a elabora legi. !

    Echitate socialista...a vrut sa spuna trancalaul de la psd...asta in loc sa-si urmeze tratamentul neuro este plimbat cu forta pe la televiziuni..ce- a ajuns si " doua coperti"..

    E de rău atunci

    Grindeanu nu și-a luat medicamentele sau fumează prea mult! Aberează cu o lege a salarizării "echitabilă" făcută de PSD. Grindeanu, o sa dați voi 770 milioane de euro din cutiile de pantofi ținute în cămară când România o sa piardă acești bani? Ați avut 4 ani la dispoziție cu miniștrii de la PSD să faceți această lege și nu ati făcut nimic pentru că este clar că această lege nu poate mulțumi pe toată lumea și nu doreați să pierdeți voturi. Acum cu aceeași nesimțire veniți să mințiți că faceți o lege " echitabilă". Escroci ordinari!

    1. echitate pentru lipitorii de afise, nu?

    Dar cum stam cu echitatea sectorului privat care trebuie sa tina in spinare bugetarii? De ce unii sunt mai egali ca altii?

    1. asta nu se pune , un profesor care sta acasa jumate de an trebuie sa primeasca ca un privat care munceste zece ore nu 3 .

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb