Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în cadrul întâlnirii avute, miercuri, cu preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a discutat foarte mult despre aspectele economice, potrivit news.ro, de la care menţionăm următoarele. "Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către guvern, dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas, vom supune atenţiei partidului această opţiune de a intra sau nu la guvernare", a declarat Grindeanu. El a precizat că se gândeşte la o consultare mai largă a partidului pentru o eventuală intrare la guvernare.
"Am fost la o primă întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan, o întâlnire pe care aş cataloga-o, aşa cum a spus şi domnia sa, mai informală. Am ţinut să spun punctele noastre de vedere şi, în primul rând, chestiunile legate de poziţia Partidului Social-Democrat care rămâne neschimbată. PSD e un partid responsabil, care înţelege să vină cu soluţii pentru români şi care nu fuge de responsabilitate. S-a discutat foarte mult de partea economică, s-au discutat puncte care ţin de realitatea la zi pe această zonă economică. Vicepremierul Marian Neacşu a prezentat datele economice aşa cum reiese de la Ministerul de Finanţe sau de la Institutul Naţional de Statistică şi cam asta a fost preocuparea noastră principală azi, soluţii, şi a noastră şi a preşedintelui Nicuşor Dan, soluţii şi nimic altceva. Ţin să salut şi deschiderea şi modul în care a ţinut să avem acest dialog preşedintele Nicuşor Dan", a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD.
El a fost întrebat dacă există această certitudine că PSD va intra la guvernare.
"Nu există o certitudine de acest tip. Noi în primul rând trebuie să discutăm despre programe şi despre proiecte. Şi ăsta e pasul următor pe care îl vom face noi şi ceilalţi care pot face parte dintr-o eventuală viitoare majoritate în Parlament. Pe noi ne interesează în primul rând aceste programe, acest program până la urmă de guvernare şi după aceea vom lua o decizie. Vom lua o decizie în partid", a explicat Sorin Grindeanu.
El a mai fost întrebat ce aşteaptă PSD să vadă pentru a face parte din guvern.
"Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către guvern, dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas, vom supune atenţiei partidului această opţiune de a intra sau nu la guvernare. Aici aş mai vrea să fac o precizare. Mă gândesc şi ne gândim să consultăm, să facem o consultare mai largă a partidului dacă vom ajunge în acel punct de a agrea programul de guvernare, mă gândesc să facem această consultare mai largă spre baza partidului, adică totuşi avem 1.800 de primari, aproximativ, cei mai mulţi consilieri judeţeni, cei mai mulţi parlamentari. E o discuţie pe care o vom avea în zilele următoare. Am propus-o luni la Biroul Permanent Naţional şi eu, şi alţi colegi de-ai mei, urmează să luăm o decizie, dar cred că e una corectă de a merge şi a consulta şi baza partidului în luarea eventuală a acestei decizii", a mai afirmat Sorin Grindeanu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2025, 12:11)
cei 1800 de primari sunt o piatra de moara pt Romania.
multe primarii nu incaseaza taxe macar cat dau salarii, nu mai vorbim de alte cheltuieli. cine finanteaza asa gauri negre si de ce?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2025, 13:41)
Pentru ca voteaza cu partidele mari...si cum 45% din populatia tarii este pe acte in mediu rural...aveti dreptate 1500 primari vor fi pe sate...mult.