Grupul PNL din Senat solicită demisia ministrului sănătăţii

Marius Constantin
Politică / 27 mai 2015

Partidul Naţional Liberal (PNL) a depus la Senat o nouă moţiune simplă, prin care se solicită demisia ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.

Iniţiatorii solicitării precizează că problemele grave identificate în sistemul sanitar, subfinanţarea acestui sistem, lipsa materialelor sanitare şi a medicamentelor, numărul mare de medici şi asistente medicale care părăsesc unităţile medicale pentru a profesa în străinătate, proasta gestionare a situaţiei Institutului Cantacuzino sunt doar câteva dintre motivele pentru care senatorii PNL solicită demisia ministrului sănătăţii.

Senatorul Dorin Dobra, viceliderul Grupului PNL, a depus în plenul şedinţei Senatului a treia acţiune de acest fel, iniţiată de către senatorii liberali, după moţiunile simple prin care s-au solicitat demisiile miniştrilor muncii şi agriculturii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb