Guvernul a adoptat o OUG pentru creşterea protecţiei salariaţilor în caz de insolvenţă a angajatorului

I.S.
Politică / 19 februarie, 14:57

Guvernul a adoptat o OUG pentru creşterea protecţiei salariaţilor în caz de insolvenţă a angajatorului

Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care vizează creşterea nivelului de protecţie pentru salariaţi în cazuri în care angajatorii intră în insolvenţă sau în procedura concordatului preventiv, potrivit news.ro

„Guvernul a adoptat, la iniţiativa Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale. Modificarea legislativă vizează sporirea nivelului de protecţie de care beneficiază salariaţii în situaţia în care angajatorii intră în insolvenţă sau în procedura concordatului preventiv”, arată Ministerul Muncii, joi, într-un comunicat.

Prin acest act normativ, se extinde aplicarea Legii nr. 200/2006 şi la angajatorii faţă de care s-a deschis procedura de concordat preventiv şi instituie plafoane majorate creanţelor salariale garantate pentru operatorii economici de interes strategic, respectiv: până la 12 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat, în cazul insolvenţei; până la 6 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat, în cazul concordatului preventiv, informează sursa.

În forma actuală, legea reglementează plata creanţelor salariale din Fondul de garantare pe o durată maximă de 5 luni şi în limita a 5 salarii medii brute pe salariat, exclusiv în cazul insolvenţei şi fără diferenţiere în funcţie de rolul economic sau strategic al angajatorului. Această prevedere se menţine. Noul act normativ prevede definirea noţiunii de operator economic de interes strategic ca fiind operatorul a cărui activitate este esenţială pentru apărarea naţională, securitatea economică, energetică, alimentară sau socială a statului, ori pentru funcţionarea infrastructurilor critice şi a capacităţilor industriale de apărare ale statului. Prin hotărâre a Guvernului se va stabili lista acestor operatori, precum şi criteriile sectoriale obiective propuse de ministerul de resort, potrivit sursei citate.

„Pentru mine, este esenţial ca oamenii să ştie că munca lor este protejată, chiar şi în momentele cele mai dificile pentru angajator. Nimeni nu trebuie să rămână fără veniturile pe care le-a câştigat prin muncă cinstită. Prin această ordonanţă, întărim protecţia salariaţilor şi le oferim siguranţa că statul este de partea lor, inclusiv atunci când companiile trec prin dificultăţi. Vorbim despre mii de oameni, peste 5.000 de angajaţi de la companii precum Damen Mangalia, Liberty Galaţi sau Romaero Bucureşti, pentru care acest sprijin poate face diferenţa între incertitudine şi siguranţă. Este o măsură de responsabilitate şi de respect faţă de cei care muncesc şi faţă de comunităţile care depind de aceste locuri de muncă", a declarat ministrul Muncii, Petre-Florin Manole.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv clarifică şi mecanismul fiscal aplicabil sumelor plătite din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale: acestea se achită în cuantum net, iar agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă din subordinea ANOFM virează direct impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de salariaţi, conform sursei citate.

Ministerul Muncii arată că aceste măsuri vor contribui la prevenirea conflictelor de muncă, la reducerea riscului de excluziune socială şi la menţinerea coeziunii comunităţilor locale dependente de operatorii economici cu rol strategic, adaugă sursa.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0956
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3216
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5867
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8285
Gram de aur (XAU)Gram de aur693.2599

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb