Guvernul a aprobat continuarea Programului "Euro 200"

A.C.
Politică / 30 martie 2017

Guvernul a aprobat continuarea Programului "Euro 200"

Programul "Euro 200" pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare continuă şi în anul 2017. Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie, potrivit unui comunicat de presă a Executivului remis Redacţiei.

Executivul transmite: "Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare. Culoarea bonului valoric din acest an va fi bleu-gri. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea fundalului şi seria bonului valoric sunt modificate prin Hotărâre de Guvern. Ajutorul se acorda o singura data în cadrul unei familii. Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august".

Potrivit comunicatului: "Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru derularea "Euro 200" în anul 2017 este de 15 milioane de lei, pentru un număr estimat de circa 12.000 de beneficiari (elevi şi studenţi)".

Programul "Euro 200" se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6227
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6936
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0934
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7157

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb