Guvernul a aprobat o alocare de peste 484 milioane de lei pentru 4 aeroporturi regionale

M.P.
Comunicate de presă / 22 mai 2025

Guvernul a aprobat o alocare de peste 484 milioane de lei pentru 4 aeroporturi regionale

Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, alocarea sumei de 484.115.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvemului, pentru asigurarea finanţării unor proiecte de investiţii în infrastructura aeroportuară din judeţele Dolj (250 milioane de lei), Maramureş (65 de milioane de lei), Mureş (108,35 de milioane de lei) şi Satu Mare (60,76 de milioane de lei), conform unui comunicat transmis redacţiei.

Proiectele sunt finanţate prin Programul Operaţional lnfrastructură Mare (POIM) 2014-2020, şi, în prezent, lucrările de modernizare a aeroporturilor sunt în desfăşurare, progresul fizic fiind considerabil, dar blocajele financiare pun în pericol finalizarea acestora, ceea ce ar conduce la o scădere a fluxurilor comerciale, la reducerea investiţiilor şi la pierderea unor avantaje strategice la nivel european.

Astfel, prin aplicarea acestor măsuri, se urmăreşte menţinerea conectivităţii aeriene şi consolidarea poziţiei strategice a României în domeniul transporturilor aeriene şi se evită recuperarea, de către Comisia Europeană, a sumei de un miliard de lei, fonduri europene nerambursabile.

Alocarea acestei sume are în vedere volumul lucrărilor rămase de executat, graficul de plăţi actualizat, precum şi faptul că aeroporturile respective nu dispun de surse alternative directe sau bugetare pentru asigurarea finanţării necesare finalizării investiţiilor, potrivit comunicatului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb