Executivul a aprobat în şedinţa de vineri iniţiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor, relatează Agerpres.
Astfel, începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică, se menţionează într-un comunicat al MMFTSS.
Potrivit sursei, măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună şi familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga ţară vor putea accesa acest sprijin.
'Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate şi respect faţă de cetăţenii care riscă să nu îşi poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent şi acces la un serviciu esenţial, precum energia electrică', a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, citat în comunicat.
Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poştei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.
Cererea se poate depune online, prin aplicaţia EPIDS gestionată şi pusă la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autorităţile locale şi oficiile poştale vor oferi sprijin la completarea solicitării.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2025, 20:24)
50 de lei ajutor lunar ptr. romanii saraci,
iar refugiatii din Ucraina au ajutor de cazare,
50 de lei/1 persoana/PE ZI + 20 lei/zi ptr. mancare,
rusine nationala,pro-europenilor !!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2025, 00:55)
Pai nici factura la curent nu e in general imensa, e tot pe acolo acum. Deci la o dublare sau cat ar fi fara plafonare, 50 lei face sa ramana la fel ca acum.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2025, 00:57)
PS. Iar Ucraina probabil trebuie depopulata cat mai mult, ca sa faca loc altora. A avut cu aproape 20 milioane de locuitori mai mult, acum 35 de ani. Cineva are acolo un plan de lebensraum.
1.3. Iar pe rachete (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Anonim în data de 28.06.2025, 06:57)
Iar pe rachetele din ultima lista au decartat 2 miliarde de euro la francezi, fara licitatie, fara sa clipeasca.
1.4. pentru 1 bai mocangiule (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2025, 14:27)
bai asistat social si 50 de lei sunt prea mult de ce sa iti decontez eu o parte sau toata cheltuiala cu energia electrica? la Hidroeletrica inseamna cca 50 KW lunar atat consuma o familie cu becuri si TV LED masina de spalat,frigider ++ adicatelea ii platim toata factura .
2. Vedeti ca
(mesaj trimis de Anonim în data de 28.06.2025, 06:55)
Vedeti ca de ajutorul ala de mancare in cuantum ridicol de 125 lei la 6 luni au uitat cu totul
2.1. vrei mancare? mergi la munca (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2025, 14:29)
AI AUZIT DE MUNCA? stii ce inseamna munca?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2025, 11:11)
Guvernul anunță, cu un aer de generozitate, ajutoare pentru persoanele vulnerabile. Dar să fim clari: nu este vorba despre vreun gest altruist, ci despre o obligație a statului, susținută tot din taxele și impozitele colectate de la cetățeni. Nu vine nimeni cu bani de acasă.
De peste 30 de ani, nu s-au făcut investiții serioase în infrastructura energetică. În schimb, profiturile companiilor de stat au fost redirecționate către buget, unde s-au cheltuit fără o strategie pe termen lung. Azi, când sistemul energetic e la limită, iar populația suportă consecințele, guvernul iese public cu promisiuni și „ajutoare”, ca și cum ar face un favor.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2025, 11:45)
Transgaz și Transel ectrica fac profituri record. Răspunsul statului? Mărim tarifele!
E logic: companiile o duc bine, deci trebuie să plătim noi mai mult. Statul încasează, noi suferim. Dar stați liniștiți, e „pentru binele cetățeanului”. Sigur, binele lui... pe hârtie.
Se numește solidaritate fiscală: ei iau, noi plătim. Cu zâmbetul pe buze, că așa e frumos.