Guvernul a aprobat actualizarea tarifului lunar al chiriei pentru anumite locuinţe aflate în proprietatea statului sau a autorităţilor locale, precum şi pentru locuinţe de serviciu, de intervenţie şi cămine pentru salariaţi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, conform unui comunicat al instituţiei. Potrivit ministerului, măsura era necesară în condiţiile în care nivelul de bază al chiriei nu a mai fost actualizat din 2007 şi va fi ajustat în funcţie de rata anuală a inflaţiei.
„La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Guvernul a decis, în şedinţa de astăzi, actualizarea tarifului lunar al chiriei pentru locuinţele aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ai companiilor, societăţilor naţionale şi ai regiilor autonome, dar şi pentru curţile şi grădinile aferente suprafeţelor locative.
Conform legislaţiei, tariful de bază lunar al chiriei (lei/mp) trebuie actualizat în funcţie de rata anuală a inflaţiei, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.
”Această decizie era necesară întrucât ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriei a fost realizată în anul 2007. De exemplu, în prezent, chiria pentru o locuinţă cu o suprafaţă locuibilă de 50 mp este de 42 de lei, iar, după actualizarea tarifului, aceasta va fi de 101,08 lei” - a anunţat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Ministrul a mai spus că, pentru un apartament cu 3 camere şi o suprafaţă locuibilă de 80 mp, chiria este, în prezent, de 67,20 de lei, iar, după introducerea noilor tarife, chiria va fi de 161,73 de lei. De asemenea, în cazul unui apartament cu 4 camere şi o suprafaţă locuibilă de 120 mp, chiria va fi de 242,60 de lei, faţă de 100,80 de lei, cât este în prezent.
Nu intră sub incidenţa actului normativ adoptat astăzi locuinţele pentru tineri destinate închirierii, realizate de ANL, şi nici locuinţele deţinute de către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Pentru acestea, chiria se calculează în baza legii modificate în 2018.”



















































Opinia Cititorului