Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de astăzi, un proiect de hotărâre privind instituirea mecanismului naţional pentru reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne, în conformitate cu Regulamentul UE privind Codul Frontierelor Schengen. Măsura va putea fi aplicată doar la propunerea autorităţilor competente şi doar în caz de ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau securităţii naţionale.
Tot în şedinţa de joi, Executivul va modifica procedura de monitorizare a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, în vederea înregistrării acestora în Observatorul Copilului. Sunt vizate şi etapele de identificare a familiilor vulnerabile şi standardizarea colaborării între autorităţile locale.
Pe agenda guvernamentală figurează şi aprobarea ratificării Convenţiei-cadru de la Faro privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, semnată de România în februarie 2025.
Executivul va adopta şi modificarea modelului bonurilor valorice pentru achiziţia de calculatoare prin schimbarea culorii (portocaliu în 2025), pentru a preveni reutilizarea celor emise şi anulate în 2024.
Vor fi modificate şi schemele de sprijin pentru agricultură, vizând reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură şi acordarea de ajutoare pentru crescătorii de ovine şi caprine afectaţi de fenomene climatice nefavorabile.
Guvernul va aproba bugetul Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară şi va modifica structura Secretariatului General al Guvernului, prin înfiinţarea funcţiei de secretar general adjunct, fără a creşte numărul maxim de posturi.
În final, prin memorandum, va fi adoptat Planul de acţiune pentru 2025 privind priorităţile naţionale în domeniul schimbărilor climatice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2025, 09:10)
Și spaga de supravietuire nu? De fiica premierului nimic. Guvern de spagari.