Guvernul aprobă restaurarea Facultăţii de Medicină cu 952,74 milioane de lei

L.B.
Politică / 9 iulie, 14:22

Guvernul aprobă restaurarea Facultăţii de Medicină cu 952,74 milioane de lei

Guvernul a aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru conservarea, restaurarea şi consolidarea corpului C1 şi a ansamblului Facultăţii de Medicină de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, clădiri clasate ca monument istoric, valoarea totală a proiectului fiind de 952,74 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 548,727 milioane de lei pentru lucrări de construcţii şi montaj, conform unui comunicat al Guvernului. Investiţia prevede menţinerea suprafeţei construite, amenajarea mansardelor, păstrarea spaţiilor verzi pe 15.107 metri pătraţi şi o durată estimată de 36 de luni, potrivit sursei.

Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, din veniturile proprii ale universităţii şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual, iar intervenţiile au fost concepute pe baza studiilor istorice şi de specialitate pentru protejarea valorilor arhitecturale şi artistice ale clădirii, conform Guvernului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. un miliard de lei. Jumatate pe clădiri, Jumatate dumnezeu știe pe ce. Jumatate tu, Jumatate eu...

    1. E faimoasa aia de POT ,care declara in campanie cand a foat intrebata ce facei pt.comunitati si oameni:"Noi facem ce putem ,in rest face Dumnezeu" :)))).Se poate extrapola?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5713
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6630
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1754
Gram de aur (XAU)Gram de aur592.7065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb