Guvernul ar fi decis introducerea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru veniturile din chirii

F. A.
Politică / 18 septembrie 2013

Persoanele care obţin venituri din chirii vor plăti contribuţii de asigurări de sănătate, în limita a cinci salarii brute, respectiv cel mult 611 lei pe lună în acest an, ordonanţa de urgenţă elaborată în acest sens de Ministerul Finanţelor (MFP) după negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) fiind aprobată de Guvern, potrivit unor surse citate de presă.

Pentru acest an, salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.223 lei, iar prin aplicarea cotei de 5,5%, reprezentând contribuţiile de sănătate, rezultă o suma maximă de 611 lei pe lună la nivelul a cinci salarii.

În actul normativ se spune că neadoptarea măsurii de cuprindere în baza de calcul a contribuţiei de sănătate a veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor ar conduce la reducerea finanţării sistemului public de sănătate şi la nerespectarea angajamentelor asumate cu organismele internaţionale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb