Guvernul britanic a transmis că „doar poporul ucrainean îşi poate decide viitorul”

A.B.
Internaţional / 20 noiembrie 2025

Guvernul britanic a transmis că „doar poporul ucrainean îşi poate decide viitorul”

Guvernul britanic a transmis că „doar poporul ucrainean poate determina propriul viitor”, reacţionând la informaţiile privind un plan de pace elaborat de SUA şi Rusia care ar presupune cedări teritoriale din partea Kievului şi limitarea armatei ucrainene, potrivit relatărilor presei britanice.

Un purtător de cuvânt al premierului Keir Starmer a afirmat că Regatul Unit „împărtăşeşte dorinţa preşedintelui Trump de a pune capăt acestui război barbar”, subliniind însă că soluţia depinde în primul rând de decizia Ucrainei şi de retragerea trupelor ruse. „Rusia ar putea opri conflictul chiar mâine prin retragerea forţelor şi încetarea invaziei ilegale, dar Vladimir Putin continuă să lanseze un baraj de rachete şi drone asupra Ucrainei, distrugând vieţi ale civililor, inclusiv copii şi vârstnici”, a declarat oficialul.

Downing Street a transmis că salută orice iniţiativă care urmăreşte „o pace justă şi durabilă pentru Ucraina”, reiterând poziţia constantă a Londrei: „Doar poporul ucrainean poate determina propriul viitor”.

Guvernul britanic a anunţat, de asemenea, că va continua sprijinul militar şi economic pentru Kiev, pentru a se asigura că armata ucraineană are resursele necesare să se apere, în paralel cu menţinerea presiunii economice asupra Rusiei „pentru a reduce veniturile care finanţează războiul”.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb