Guvernul împrumută CFR Călători din Trezorerie

V.B.
Companii #Transporturi / 1 martie 2014

Ministerul Finanţelor va acorda companiei CFR Călători un împrumut din Trezorerie de 579 milioane lei, cu termen de rambursare la 27 noiembrie, pentru plata restanţelor la CFR SA, înregistrate la sfârşitul lui 2013, operatorii feroviari de transport călători urmând să primească şi carburanţi din rezerva de stat, conform unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului adoptate ieri, transmit surse din presă.

Carburanţii vor fi acordaţi în contul compensaţiei serviciilor publice sociale pentru transportul public feroviar de călători. În acest sens, vor fi scoase din rezerva de stat, cu titlu gratuit, 32.487 tone carburanţi: motorină Euro 4 şi Euro 5.

Marţi, ultima scrisoare de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) stipula că Executivul îşi asumă includerea în ţinta de deficit pentru primul trimestru a unui împrumut din Trezorerie pentru CFR Călători, în vederea reducerii arieratelor. Împrumutul urmează să fie înregistrat drept cheltuială bugetară, la prima rectificare a bugetului pe anul 2014.

Acelaşi document prevedea ca datoriile companiilor feroviare către furnizorii de electricitate şi cele ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) să fie plătite parţial, respectiv integral din buget, iar alte companii să fie trecute în insolvenţă sau lichidare, pe listă fiind deja incluse Intervenţii Feroviare, Romavia şi Servicii Energetice Oltenia.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3122
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8581
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.4161

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb