Guvernul propune Parlamentului data de 1 iunie pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă

F. A.
Politică / 25 ianuarie 2012

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a anunţat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012.

Predoiu a afirmat: "Principala soluţie normativă cuprinsă în cadrul acestui proiect de interes pentru opinia publică şi sistemul judiciar este data de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă. Potrivit deciziei de astăzi a Guvernului, noi vom propune Parlamentului, prin proiect, data de 1 iunie 2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă".

Ministrul Justiţiei a mai precizat că o serie de prevederi din noul Cod de procedură civilă privind competenţa, privind citarea părţilor, au fost deja puse în aplicare prin Legea micii reforme, apreciind că "această punere în aplicare, înaintea noului Cod de procedură civilă, s-a dovedit a fi o idee bună, pentru că semnalele primite au fost în sensul celor anticipate".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb