Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a primit autorizaţia de construire pentru fazele II şi III ale ansamblului rezidenţial H Pipera Lake, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Compania începe execuţia primelor cinci imobile aferente acestei noi etape de dezvoltare, pentru care estimează un termen de finalizare de aproximativ 24 de luni. 52% din apartamentele care urmează a fi livrate în această fază sunt deja rezervate, respectiv ante-contractate.
Investiţia în dezvoltarea celor 11 imobile aferente fazelor II şi III, şi a infrastructurii aferente se ridică la 113 milioane euro, costul total de dezvoltare al întregului ansamblu depăşind astfel 150 de milioane de euro.
„Obţinerea autorizaţiei de construire marchează un pas important pentru echipa noastră, dar şi pentru piaţa rezidenţială locală, în special în această perioadă în care livrările de apartamente noi se arată limitate, iar cererea pune presiune pe ofertă. H Pipera Lake a demonstrat un grad de atractivitate crescut încă de la prima etapă şi rămâne în continuare o dezvoltare căutată în rândul persoanelor care îşi doresc să locuiască într-un complex rezidenţial nou ferit de agitaţia oraşului, dar conectat, în acelaşi timp, la tot ceea ce înseamnă trai cotidian. Începem execuţia fazei a II-a cu mai bine de jumătate din unităţile disponibile la vânzare rezervate, respectiv ante-contractate şi ne bucurăm să confirmăm, pe această cale, că există în continuare apetit ridicat pentru zona Pipera.”, spune Andreea Dumitru, Chief Marketing Officer în cadrul Hagag Development Europe.
Conform comunicatului, prima componentă de retail dedicată ansamblului se apropie de finalizare. Livrarea celor 1.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale este programată pentru următoarele luni. Cea de a doua componentă comercială cuprinde o suprafaţă totală de aproximativ 1.400 de metri pătraţi, care vor fi livraţi împreună cu imobilele H15 şi H16 din faza III, în ultima etapă de dezvoltare a proiectului.
Localizat în zona de Nord a Bucureştiului, cu deschidere către lacul Pipera şi conexiune directă la bulevardul Pipera, ansamblul de locuinţe H Pipera Lake se întinde pe o suprafaţă de teren de aproximativ 55.000 de metri pătraţi şi va cuprinde, odată finalizat, 16 clădiri rezidenţiale cu peste 1.400 de apartamente cu una, două şi trei camere, 1.740 de locuri de parcare dispuse pe două nivele subterane şi un nivel suprateran, mai bine de 18.500 de metri pătraţi de spaţii verzi, zonă de promenadă pe malul lacului prevăzută cu locuri de joacă şi echipamente pentru activităţi de fitness în aer liber, dar şi 2.400 de metri pătraţi de spaţii comerciale - unde dezvotatorul îşi propune să atragă agenţi economici care să deservească nevoile comunităţii.
Ansamblul este proiectat în conformitate cu prevederile nZEB şi prevăzut cu panouri fotovoltaice şi puncte de încărcare pentru vehicule electrice, iar unităţile locative au suprafeţe cuprinse între 44 şi 80 de metri pătraţi utili, cărora li se adaugă terase sau grădini propii. Toate apartamentele localizate la nivelul solului dispun de grădini private cu suprafeţe de până la 70 de metri pătraţi.