HONG KONG:Manifestanţii prodemocraţie solicită Londrei să-i ajute pe locuitorii fostei colonii

I.M.
Internaţional /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Manifestanţii prodemocraţie s-au adunat duminică în faţa consulatului Marii Britanii de la Hong Kong pentru a cere Londrei să facă mai mult pentru a-i proteja pe locuitorii fostei colonii, denunţând din nou încălcarea libertăţilor în teritoriu, informează AFP.

Sute de persoane au cântat imnul britanic, fluturând steagul "Union Jack", precum şi drapelul fostei colonii.

"Sunt mai degrabă dezamăgit de faptul că Marea Britanie nu a făcut nimic pentru a ne susţine", a mărturisit pentru AFP Alex Leung, manifestant.

Hong Kong traversează din iunie cea mai gravă criză politică de la retrocedarea Honk Kong-ului Chinei în 1997, cu acţiuni şi proteste aproape zilnic prin care populaţia cere reforme democratice sau denunţă riposta poliţiştilor caracterizată brutală.

Conform Declaraţiei chinezo-britanice din 1984, Hong Kong este o regiune semi-autonomă, condusă pe principiul "O ţară, două sisteme", şi se bucură de aceste libertăţi necunoscute restului Chinei până în 2047, potrivit AFP.

Însă militanţii prodemocraţie acuză Beijingul că îşi încalcă promisiunile prin intensificarea puterii sale politice în micul teritoriu şi refuzând să-i acorde un adevărat sufragiu universal.

Duminică, manifestanţii au acuzat Londra că nu trage suficient Beijingul la răspundere. "Declaraţia comună chinezo-britanică este nulă", se putea citi pe o pancartă.

Mai mulţi protestatari au solicitat posibilitatea ca locuitorii din Hong Kong să poată obţine cetăţenia britanică sau a altei ţări din Commonwealth, conform AFP.

Sute de mii de locuitori din Hong Kong au obţinut înainte de retrocedare un paşaport special emis de Londra şi rezervat "cetăţenilor britanici din străinătate" ("British National Overseas'" BNO), un titlu care facilitează intrarea în Marea Britanie dar nu dă niciun drept de muncă sau de rezidenţă.

În jur de 130 de paralementari britanici au semnat săptămâna aceasta o scrisoare deschisă prin care solicită Marii Britanii şi ţărilor din Commonwealth să-i primească pe locuitorii din Hong Kong care îşi doresc să emigreze.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS