HP: Securitatea reprezintă o prioritate de business pentru 2012

F.A.
Comunicate de presă / 19 septembrie 2011

Pe măsură ce tehnologia de cloud computing şi mobilitatea schimbă mediul de business şi modul în care definim ideea de birou, securitatea informaţiilor din companii devine un element foarte important pentru îndeplinirea obiectivelor de business, arată un comunicat remis redacţiei.

Cel mai recent studiu, realizat de Coleman Parkes la cererea HP, a chestionat mai mulţi manageri, responsabili atât pentru partea de business, cât şi pentru infrastructurile tehnologice din companii. Conform răspunsurilor lor, riscurile financiare pun cea mai mare presiune asupra companiilor, aici fiind resimţită cea mai acută nevoie de soluţii de administrare a riscului. Atunci când vine despre ameninţările cu cel mai ridicat potenţial de risc, respondenţii au fost de acord că riscul economic este cel mai pregnant, însă aproape jumătate dintre ei au declarat că riscurile tehnologice se află pe al doilea loc, la nu foarte mare distanţă de primul.

Mai mult decât atât, studiul Coleman Parkes a arătat că, deşi managerii sunt conştienţi de posibilele ameninţări de securitate la care se expun, ei nu cred că practicile de administrare a riscurilor pe care le-au implementat le pot asigura securitatea companiei. Mai exact, doar 29% dintre companii şi 27% dintre responsabilii departamentelor de IT se consideră pregătiţi pentru a face faţă ameninţărilor de securitate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb